AFIR a publicat Ghidul solicitantului pentru submăsura 17.1

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor” din PNDR, varianta finală. Sesiunea de depunere a cererilor de finanțare debutează în câteva zile. Ministrul Agriculturii a ținut să facă publicitate acestor proiecte, considerate măsuri pentru diminuarea pagubelor generate de fenomene meteo extreme, cum este seceta în această perioadă.

Sesiunea, care va fi deschisă în intervalul 11 mai – 30 noiembrie 2020, va începe cu sectorul vegetal, iar perioada de primire a cererilor de finanţare în care se vor putea depune cererile de finanţare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior şi anunţată pe pagina de internet, se arată într-un comunicat de presă al AFIR.

„O noutate importantă este faptul că se va organiza o sesiune anuală de primire a cererilor de finanţare, faţă de sesiunea precedentă, când existau sesiuni diferite pentru culturile de primăvară şi pentru cele de toamnă. Precizăm că, faţă de anul trecut, Ghidul solicitantului aplicabil pentru sesiunea din acest an include o serie de îmbunătăţiri şi simplificări. Astfel, o primă modificare o reprezintă intensitatea unică a sprijinului financiar care este acum de 70% din valoarea primei de asigurare eligibile şi plătită efectiv de către fermier (solicitantul finanţării), faţă de sesiunea anterioară când intensitatea era calculată în funcţie de dimensiunea exploataţiei asigurate”, se precizează în comunicatul AFIR.

O altă simplificare se referă la eliminarea obligativităţii de a prezenta extrasul din Registrul Agricol şi acceptarea documentelor aferente plăţilor prin POS pentru justificarea plăţii a cel puţin 50% din valoarea integrală a primei de asigurare. Totodată, a fost simplificată şi Cererea de finanţare, în sensul eliminării obligativităţii de a completa suprafeţele asigurate pentru fiecare parcelă, precum şi a calculului privind dimensiunea economică a exploataţiei.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar disponibil în cadrul submăsurii 17.1, solicitanţii trebuie să fie fermieri activi, să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului şi să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul şi la termenele prevăzute în contract.

Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanţare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arşiţa, inundaţiile, grindina, îngheţul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torenţiale sau ploile excesive şi de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. De asemenea, printre riscurile eligibile pentru finanţare se numără şi infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin intermediul submăsurii 17.1 sunt eligibile pentru decontarea asigurărilor şi riscurile asociate bolilor animalelor care figurează în Anexa II la Regulamentul (UE) nr. 652/2014 şi care nu fac obiectul despăgubirilor prin alte programe cu finanţare europeană sau naţională.

„Precizăm că producerea unui fenomen climatic nefavorabil sau a infestării cu organisme de carantină dăunătoare plantelor trebuie să fie recunoscute în mod oficial de către autorităţile competente din România”, se mai arată în comunicat.