Avicola Lumina, premieră la nivel european de Ziua Mondială a Alimentaţiei

Avicola Lumina, companie a grupului AGRICOLA, a lansat ouă îmbogăţite natural, pe cale nutriţională, cu carotenoizi (în principal luteină şi zeaxantină) care pot să ajute la prevenirea apariţiei degenerescenței maculare (DM).

Pe primul loc pentru noi este sănatatea consumatorului, tocmai de aceea, cu prilejul Zilei Mondiale a Alimentației, ne-am dorit să aducem în atenția consumatorilor un sortiment unic de ou, la nivel european. Acesta este produs prin utilizarea în hrana găinilor a materilor prime naturale bogate în substanțe benefice pentru menținerea sănătății. Cercetarea pentru obținerea acestui produs a fost una de durată începută încă din anul 2013 și reprezintă o combinație între complexitatea nutritivă a oului și proprietățile substanțelor Omega 3 și luteină”, a explicat Vasile Bunduc, Director Avicola Lumina.

Oul este recunoscut pentru conținutul de vitamine B12, B2, A, B5, E dar şi seleniu, calciu, fier, potasiu, zinc şi magneziu. Majoritatea nutrienţilor se află în gălbenuş, în timp ce albuşul conţine doar proteine.

Găina, datorită sistemului său enzimatic, poate procesa și reține în ou de cinci ori mai mult Omega 3 față de organismul nostru, iar acizii nu își pierd proprietățile odată cu gătirea (fierbere, prăjire, coacere), fiind așadar o sursă potrivită pentru consumul uman”, a declarat Carmen Gavrilescu, Marketing Manager AGRICOLA.

Pentru obținerea ouălor îmbogățite în luteină si zeaxantină găinile ouătoare sunt hrănite cu semințe de in, de struguri, cereale și cu un mix de furaje care conține lucernă.

Comania Avicola Lumina se ocupă cu recoltarea, sortarea, marcarea şi ambalarea ouălor pentru consum. La această îndeletnicire se adaugă și creșterea găinilor la sol și în libertate de la care obțin ouă pe care le comercializează în marile magazine.

Avicola Lumina deține 18 hale de găini ouătoare, care au fost modernizate în 2012, pentru a răspunde exigenţelor Uniunii Europene. Producţia ouălor pentru consum a urcat la 75 de milioane pe an, iar sortarea şi ambalarea acestora se face la o capacitate de 45.000 de ouă pe oră.