Avortarea florilor la speciile legumicole este un fenomen întâlnit destul de des în culturi

Avortarea florilor de tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi, pepeni galbeni şi pepeni verzi în culturile protejate cu sticlă sau cu plastic, calde sau reci, este un fenomen întâlnit destul de des. Acesta se manifestă prin îngălbenirea codiţei florii sau a fructului. Cauza majoră a unui proces incomplet de legare a fructelor ca şi a fructelor rămase mici („meiate”) o constituie slaba polenizare. Introducerea hibrizilor partenocarpici de tomate sau a celor total ginoici de castraveţi, a îmbunătăţit în mare măsură rezistenţa plantelor la factorii adverşi de mediu, cum ar fi intensitatea luminoasă şi temperatura scăzută.

În condiţiile ţării noastre, pierderile de producţie, datorate acestor fenomene, sunt în general de până la 20 %. Ele includ nu numai căderea florilor şi a fructelor în fază încipientă, dar şi fructele deformate, cu goluri, moi, şi care afectează producţia comercială. Legarea fructelor este puternic influenţată de condiţiile de mediu – lumină, temperatură, dioxid de carbon, umiditate, condiţii de fertilitate a solului, ş.a. Cel mai adesea în sistem protejat, avortarea florilor se produce datorită temperaturilor scăzute, sub 10°C noaptea şi sub 15°C ziua. Dar şi intensitatea luminoasă puternică şi temperatura foarte ridicată, cresc procentul de avortare a florilor. Vara, în solarii, în timpul zilei, temperatura poate depăşi 40-50°C, şi chiar dacă aceasta nu durează decât câteva ore, fenomenul de avortare este foarte puternic, mai ales când umiditatea relativă a aerului este foarte scăzută. De aceea de regulă în România se practică două cicluri de tomate, sau de castraveţi. Nu însă de ardei sau de pătlăgele vinete, care se cultivă de regulă în ciclu prelungit. Dar trecerea culturilor peste vară, atât în sere cât şi în solarii, este condiţionată de posibilităţile de ventilare. Cu cât o construcţie este mai înaltă (4,5-6,5 m), cu atât are un volum de aer mai mare şi se poate realiza o ventilaţie mai bună. Folosirea ecranelor termice, ca şi dubla protejare cu plastic, reduce riscul scăderii temperaturii la valori critice în sezonul rece, în timp ce vara sunt recomandate sisteme speciale de umbrire pentru reducerea insolaţiei. Temperaturile medii optime pentru legarea fructelor variază în raport cu specia cultivată şi hibridul ales, între 20 şi 25 °C ziua şi 15-18 °C noaptea. Umiditatea relativă optimă a aerului variază între 70 şi 80 %, iar umiditatea solului între 80 şi 90 %.

Azotul influenţează diferit procesul de dezvoltare: în general excesul determină o mai bună înflorire dar o legare slabă a fructelor, iar deficitul reduce de asemenea procentul de legare. Asigurarea foarte bună cu fosfor a plantelor favorizează formarea unor flori viguroase şi implicit o creştere a numărului de flori legate. Acelaşi efect îl are şi buna asigurare cu microelemente (B, Fe, Mo, Mn, Zn, Cu), cu rol important în metabolismul acizilor nucleici şi în sinteza proteinelor.

Concentraţia ridicată de săruri solubile în soluţia solului poate indirect să influenţaze negativ procentul de legare a florilor, printr-o absorbţie deficitară a apei (secetă fiziologică), determinând o turgescenţă slabă a plantei şi o asigurare cu calciu şi fosfor sub necesar. De exemplu, analizele fructelor de castraveţi avortate în fază incipientă au arătat concentraţii în aceste elemente sub nivelurile critice. De aceea, aplicarea unor îngrăşăminte foliare cu macro şi microelemente, cu aminoacizi esenţiali şi cu biostimulatori, sunt deosebit de eficiente.

Un alt factor ce poate determina căderea florilor este încărcătura de fructe pe plantă. Lipsa de corelare dintre potenţialul productiv al plantei la un anumit moment, pe de o parte, şi potenţialul plantei de a susţine încărcătura de fructe şi condiţiile de mediu pe de altă parte, conduc deasemenea la pierderea florilor. Uneori, în limite acceptabile, planta încearcă o autoreglare a încărcăturii de fructe, dar alteori mecanismul este  perturbat şi producţia este discontinuă. Şi atunci când amânăm recoltarea, când are loc o supracoacere a fructelor de tomate, sau când lăsăm fructele de castraveciori să crească mai mari, sau când recoltăm „la roşu” fructele de ardei gras, o parte din flori pot avorta datorită scăderii intensităţii activităţii radiculare.

Avortarea florilor are loc de asemenea şi când este afectată suprafaţa foliară de anumiţi agenţi patogeni şi chiar dăunători, care determină scăderea activităţii fotosintetice.

Măsurile de reducere a fenomenului de avortare a florilor, exceptând posibilităţile de control al factorilor de mediu, sunt de natură chimică şi mecanică la care se mai adaugă cea naturală cu bondari. Practica de la noi din ţară arată că folosirea bondarilor este cea mai eficientă şi nu numai pentru culturi ecologice.