Boli la speciile floricole bulboase

Bulbii la anumite specii floricole se plantează în perioada septembrie – noiembrie, până la venirea iernii şi a îngheţului. Unii dintre agenții patogeni pot afecta bulbii.

Putregaiul negru al bulbilor (Sclerotinia bulborum) este o boală cunoscută în majoritatea ţărilor unde se cultivă zambilele. Plantele bolnave au creşterea întârziată, iar frunzele se îngălbenesc, se veştejesc şi se rup uşor când se încearcă scoaterea din pământ a plantelor. Bulbii plantelor afectate sunt acoperiţi cu o pâs­lă miceliană albicioasă, fiind putreziţi umed. Pe suprafaţa bulbilor bolnavi şi în­tre solzii acestora se observă miceliul ciu­percii şi scleroţi de 2-15 mm. Aceştia au la început culoarea albă, apoi devin negri. În condiţii favorabile bolii, bulbii se brunifică şi putrezesc rapid. Ciuperca se transmite, de la un an la altul, sub formă de scleroţi sau miceliu de rezistenţă în bulbii bolnavi, sau în sol. Ciuperca mai atacă şi alte specii orna­mentale cum ar fi: stânjenelul, narcisele şi lalelele. Speciile sensibile la acest patogen nu vor reveni pe acelaşi teren mai devreme de 4 ani.

Râia tuberobulbilor (Pseudomonas gladioli) se manifestă pe frunze, tulpini florifere şi tuberobulbi. Pe frunze, mai ales la bază, apar pete mici, punctiforme, asemănătoare unor pustule galben-brune, care mai târziu se necrozează. În interiorul acestor pete se găseşte o sub­stanţă mucilaginoasă, care conţine bac­terii. Treptat, petele se extind, se unesc, formând zone mari, necrotice, alun­gite în direcţia nervurilor, în dreptul căro­ra ţesuturile sunt adâncite, iar marginile petelor şi nervurile sunt proeminente. Mai târziu, petele se colorează în cenuşiu şi rămân delimitate de o bordură brun-roşcată. Frunzele atacate se grăbesc şi se usucă. Pe tuberobulbi apar pete mici, de cu­loare alb gălbuie la început, apoi brune, adâncite. Ţesuturile din dreptul petelor au o consistenţă mai tare şi se desprind uşor de ţesutul sănătos, sub formă de dop. At­acul începe de obicei de la baza tuberobulbului. Bacteria se transmite prin sol, unde poate rezista peste iarnă şi prin tuberobulbii infectaţi. Temperatura optimă de dez­voltare este de 30-32°C. Solurile umede, cu un conţinut ridicat de calciu, fa­vorizează dezvoltarea patogenului.