Bolile zmeurului pun în pericol culturile

Zmeurul se confruntă cu o serie de boli care pun în pericol această cultură, dintre acestea cele mai întâlnite sunt:

Mozaicul zmeurului – Raspberry mosaic virus este boala care a fost semnalată în America în anul 1902 de către V.B. Stewart şi H.J. Eustache, pentru ca acum să fie întâlnită destul de des în toate ţările unde zmeurul se cultivă sau creşte spontan. Boala se manifestă pe frunze începând din luna mai. Pe aceste organe se constată apariţia între nervuri a unor pete de 2 mm, de culoare galbenă, cu contur neregulat, care se întind destul de repede ocupând întreaga suprafaţă. Deseori, decolorarea limbului este însoţită şi de o deformare puternică a acestuia. Lăstarii cresc anevoios, iar fructele obţinute sunt de calitate inferioară. Alteori, petele de pe frunze sunt galbene-brunii, precis conturate. Plantele se opresc din creştere, iar prin coloritul specific pot fi observate de la distanţă.

Transmiterea complexului de virusuri se realizează prin altoire şi prin afide. Soiurile de zmeur manifestă rezistenţă diferenţiată (toleranţă) faţă de aceste virusuri.

Se recomandă un control riguros al plantaţiilor de zmeur pentru depistarea plantelor virozate, ce vor fi scoase şi distruse prin ardere şi plantarea de butaşi liberi de viroze. Combaterea insectelor şi aplicarea termoterapiei, prin menţinerea butaşilor timp de 3 săptămâni la temperatura de 37oC, conduc la înfiinţarea unor plantaţii cu plante sănătoase.

Focul bacterian – Erwinia amylovora. Atacul se manifestă pe lăstari, flori şi fructe. Vârfurile lăstarilor atacaţi se brunifică, se usucă şi se curbează în formă de cârlig. Măsurile de combatere sunt în principiu la fel ca la gutui, măr şi păr care sunt speciile cele mai sensibile la atacul focului bacterian.

 Pătarea brună-violacee a tulpinilor de zmeur – Didymella applanata. Pătarea brună a lăstarilor şi tulpinilor de zmeur este cunoscută în multe ţări din America şi Europa. Boala a fost descrisă prima dată de către Freda Detmers în anul 1891. La noi a fost semnalată în anul 1936, fiind păgubitoare în anii cu primăveri ploioase. Este mai răspândită în nordul Moldovei şi în zona Subcarpaţilor Meridionali.

Din luna iunie, apar pe tulpini pete mari, de culoare brună-violacee. Cu timpul scoarţa atacată crapă, se cojeşte, iar ramurile atacate încep să se usuce de la vârf spre bază, prezentând aspectul de arsură. Zmeurul formează lăstari noi care şi ei sunt atacaţi, ajungându-se la epuizarea şi apoi la uscarea întregii plante. Atacul se manifestă şi pe frunze, prin apariţia unor pete mari colţuroase, ce se întind de-a lungul nervurilor principale. Mugurii axilari de la baza frunzelor sunt brunificaţi şi apoi se usucă. În timpul iernii, pe scoarţa ramurilor atacate, se constată prezenţa unor punctişoare brun-negricioase, ce reprezintă fructificaţiile de rezistenţă a ciupercii.

Ciuperca iernează sub formă de miceliu de rezistenţă, pe care se vor forma fructificaţii de rezistenţă cu spori care vor produce infecţii în primăvară. Răspândirea ciupercii în timpul vegetaţiei se face prin sporii duşi de apa de ploaie şi de vânt.

Se vor tăia şi arde ramurile atacate. Se va asigura o bună aeraţie plantaţiei prin rărirea corespunzătoare a culturii de zmeur. Ca măsuri chimice de combatere, se recomandă tratamente cu produse cuprice, înainte de înflorit şi după recoltarea fructelor. În perioada înfloritului şi a creşterii fructelor se vor executa 2-3 tratamente cu produse specifice recomandate.

Pătarea cenuşie a frunzelor – Mycosphaerella rubi. Boala a fost observată mai întâi în Belgia, în jurul anului 1850, iar astăzi este răspândită în toate ţările din zona temperată, pe multe soiuri de zmeur. Ciuperca parazitează frunzele şi foarte rar lăstarii tineri. Pe frunze apar pete mici, circulare, de câţiva milimetri în diametru, de culoare cenuşie. În jurul acestor pete se observă un inel mai întunecat, de culoare brună sau violacee. Petele pot să se unească şi în acest caz frunzele prezintă pete mari, brune, ce ating 10-15 milimetri în diametru. În centrul petelor se observă punctişoare mici brune-negricioase, fructificaţiile cu spori ale ciupercii. Uneori, ţesuturile parazitate se brunifică, devin sfărămicioase şi cad, iar frunzele apar ciuruite, apoi cad înainte de vreme.

Iernarea parazitului are loc sub formă de miceliu de rezistenţă, care va genera fructificaţii de rezistenţă, ce-şi vor elimina sporii lor în primăvară. În timpul vegetaţiei, răspândirea ciupercii se va face prin sporii ce apar pe frunze.

Se vor aplica măsuri de igienă culturală; toamna sau primăvara frunzele şi tulpinile uscate se vor strânge şi distruge prin ardere. În timpul perioadei de vegetaţie, plantele se vor stropi cu zeamă bordeleză – 0,75 % şi cu gama de produse utilizate împotriva pătării brune a zmeurului.

 Rugina zmeurului – Phragmidium rubi-idaei. Această boală este destul de comună la noi în ţară pe zmeur. Pe frunze apar pete gălbui, vizibile pe partea superioară, în dreptul cărora ciuperca formează fructificaţii punctiforme. Pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul acestor pete, se formează nişte mici cupe cu spori de culoare gălbuie. Grupurile de spori de vară, de culoare galbenă, cu o uşoară nuanţă portocalie, acoperă toată suprafaţa inferioară a frunzelor, care se îngălbenesc şi cad. Spre sfârşitul verii, printre grupurile cu spori de vară, ciuperca formează grupuri prăfoase cu spori de rezistenţă, de culoare neagră. Frunzele cad înainte de vreme.

Ciuperca rezistă peste iarnă sub formă de spori de rezistenţă. În primăvară, ei germinează şi vor produce primele infecţii pe frunzele de zmeur.

Se recomandă aplicarea măsurilor de igienă culturală şi stropiri cu substanţe chimice la fel ca şi împotriva pătării cenuşii. În perioada repausului vegetativ se recomandă tratamente cu produse pe bază de sulf, iar în perioada de vegetaţie se execută 1-2 tratamente, începând de la apariţia primelor frunze.