Căpşuna Regească şi Graiul din Coteşti, prezentate în cadrul proiectului „PROMOVĂM ÎMPREUNĂ ROMÂNIA”

Proiectul cu scop didactic „PROMOVĂM ÎMPREUNĂ ROMÂNIA” susţinut de studenţii USAMV Bucureşti a adus în atenţie două noi produse: Căpşuna Regească şi Graiul din Coteşti.

Căpşuna Regească – Dulceața  Ralucăi

Echipa de studenți  formată din Raluca Năstase, Diana Slobozeanu, Cătălina Cochilescu, Ramona Bălângă, Cristina Bunea, Andreea Lazăr, Alexandra Holmanu, Georgian Ion şi Cosmin Mustaţă a prezentat proiectul cu tema Căpşuna Regească – Dulceața  Ralucăi.

Ne-am ales ca temă dulceața de căpșuni realizată în mod tradiţional, având în vedere că Raluca Năstase, colega noastră este proprietara plantației de căpșuni din localitatea buzoiană Verneşti. Practic, ne-am împărţit activităţile pentru a fi eficienţi. Unii au cules căpșunile, le-au spălat și curățat, în timp ce alte colege s-au ocupat de pregătirea borcanelor în care urma să fie ambalată dulceața. Băieţii s-au ocupat cu ambalatul şi etichetatul. Trebuie să recunosc că în toată munca noastră am fost atent monitorizaţi de bunica colegei noastre. La deschiderea Târgului Indagra, de la Romexpo, am oferit spre degustare dulceaţa noastră de căpşuni, care a fost apreciată de vizitatori. Suntem foarte bucuroşi că împreună am realizat un proiect comun, materializat într-un produs delicios – Căpşuna Regească – Dulceața  Ralucăi, o dulceaţă apreciată,“ a spus Alexandra Holmanu în prezentarea sa.

Graiul din Coteşti – Istoria Vrancei într-un singur pahar!

O altă echipă, alcătuiră din studenţii Corina Popa, Cosmin Bulibaşa, Denisa Costin, Ştefan Costea, Marian Neagu, Daniel Cîrstea, Alexandra Păvălucă, Ionuţ Dumitru şi Cristiana Niculae a prezentat Graiul din Coteşti, un vin din soiul Merlot.

„În comuna Coteşti se produce unul dintre cele mai bune vinuri din soiul Merlot. Vinul produs este încântător prin tonurile şi senzaţiile dulci cu note uşor amărui. Este un vin aromat şi uşor, iar gustul său este bine structurat şi are o aciditate echilibrată. Vinul promovat de noi este realizat după o reţetă de tradiţie păstrată din străbuni şi transmisă cu sfinţenie urmaşilor. Ne place să spunem că promovăm tradiţia. Deci, Graiul din Coteşti vă oferă Istoria Vrancei într-un singur pahar!”, a precizat Corina Popa.