Cultura de armurariu

Armurariul (Silybum marianum) este o plantă ţepoasă, de 1 m înălţime, cu tulpini şi frunze de un verde şters, cu flori roşiatice, care fac nişte seminţe cu gust amărui. La noi în ţară este o plantă exclu­siv de cultură, care creşte în zone mai calde, cum ar fi Dobrogea, Oltenia, sudul Moldovei etc. Cândva se cultiva în aceste zone pe suprafeţe întinse. Principala substanţă activă a acestei specii este silimarina. În prezent, planta este cultivată doar pe suprafeţe reduse.

Armurariul se seamănă la jumătatea lunii martie, când în sol umiditatea este suficient de mare. Trebuie cultivat după plante care lasă terenul cu­rat de buruieni şi fără resturi vegetale. Cele mai bune premergătoare sunt leguminoasele pentru boabe, cerealele păioase, dar poate fi cultivat și după plante prăşitoare sau furajere bine întreţinute şi fertilizate. Se recomandă o distanţă de 70 cm între rânduri şi o adâncime de semănat cuprinsă între 3 și 4 cm. Cantitatea de sămânţă necesară pentru un hectar este de 4,5 kg. Cultura nu trebuie irigată sau plivită. Necesită două erbicidări.

Recoltarea culturii se face cu combina reglată pentru păioase. De la armurariu se recoltează inflorescenţele. Resturile vegetale se încorporează în sol. După o cultură de armurariu răsare foarte multă samulastră, din fructele scu­turate. Armurariul nu se cultivă după plante sensibile la putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), cum sunt floarea-soarelui, soia, rapiţa. Este recomandat să revină pe acelaşi teren după 4-5 ani.