Cultură şi gastronomie locală de pe Valea Târnavelor

Evenimentul „Cultură şi gastronomie locală de pe Valea Târnavelor ” face parte din seria manifestărilor „Târgul comunităţilor rurale, ediţia a XIV-a”, organizat de Muzeul Astra, în data de 21 octombrie 2018. Sfârşitul de săptămână a prilejuit reîntâlnirea cu gastronomia şi tradiţiile culinare din Valea Viilor, destinaţie turistică de excelenţă, inclusă în patrimoniul UNESCO.

„Ne mândrim cu tradiţiile şi obiceiurile din zona noastră, locul de baştină al marelui compozitor Marţian Negrea, şi tocmai de aceea încercăm să le promovăm pretutindeni. Gastronomia locală, care a fost prea puţin promovată până acum este extrem de apreciată de turiştii din toate colţurile ţării şi chiar ale lumii. Acesta este şi motivul pentru care considerăm că aceste gusturi şi arome unice, autentice din Valea Viilor, trebuie păstrate şi făcute cunoscute pretutindeni”, a ţinut să precizeze Pinte Ilie, primarul comunei Valea Viilor.

La rândul său Bogdan Trif, Ministrul Turismului prezent la eveniment a subliniat importanţa promovării şi păstrării obiceiurilor şi tradiţiilor locale.

„Mi-a făcut o deosebită plăcere să gust din nou toate bunătăţile gătite de gospodinele de pe Valea Târnavelor, mai exact din Valea Viilor, tocmai aici, în Sibiu, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. Mai ales că toate aceste delicii culinare au fost condimentate cu muzică şi dansuri tradiţionale din zonă. Îl felicit pe domnul primar pentru faptul că se implică activ şi face eforturi pentru promovarea obiceiurilor şi tradiţiilor comunităţilor din Valea Viilor, dar şi pentru păstrarea lor”, a declarat Bogdan Trif, Ministrul Turismului.