Cum se manifestă carenţa de cupru la vița de vie

Această afecţiune neparazitară apare îndeosebi în condiţiile cultivării viţei-de-vie pe soluri nisipoase, pe cele turboase, mlăştinoase, ori calcaroase, având un pH ridicat (caz în care cuprul intră în combinaţii inaccesibile cu fierul, calciul ş.a.), precum şi pe cele care conţin multă materie organică sau mari cantităţi de fosfor (îndeosebi sub formă de acid humic, în care cuprul formează unele combinaţii chimice complexe, care devin greu accesibile viţelor din cauza producerii unui blocaj al acestui microelement). Apariţia acestei carenţe este favorizată şi de solurile sărace în cupru, precum şi cele în care s-au administrat mari cantităţi de var, cât şi în solurile bogate în acizi organici.

Primele simptome vizuale apar la frunzele tinere de la vârfurile lăstarilor, care se decolorează înspre albire şi rămân de dimensiuni mai mici decât cele normale ale soiurilor respective. Pe frunzele viţei-de-vie se formează unele pete gălbui-albicioase, ca urmare a scăderii conţinutului de clorofilă, frunze care apoi se răsucesc şi se încreţesc. În cazuri mai grave acestea devin castanii după care se necrozează. Lăstarii butucilor afectați de carență apar în număr mai mare decât la viţele sănătoase, dar rămân mai mici şi mai subţiri decât normal, iar vârfurile lor se usucă şi cad, ceea ce dă plantelor un aspect de tufa. Rădăcinile butucilor bolnavi rămân mai subţiri şi mai scurte decât cele, ale butucilor sănătoşi. Carenţa de cupru accentuată determină oprirea creşterii şi dezvoltării plantelor, încât butucii par piperniciţi. Manifestări carenţiale apar îndeosebi la viţele de hibrizi direct producători (HPD), sau în cazul plantaţiilor de viţe nobile care mai mulţi ani la rând au fost tratate împotriva manei şi altor boli asemănătoare, doar cu substanţe acuprice. La plantaţiile afectate, inflorescenţele apar cu întârziere şi în număr mai scăzut decât normal. Creşte procentajul de bace (boabe) meiate şi/sau mărgeluite, iar recolta se diminuează cantitativ şi scade calitatea acesteia. Lăstarii se maturează insuficient, mărindu-se astfel pericolul pieirii coardelor în timpul iernii.

O fertilizare cu 50-100 kg/ha cu sulfat de cupru, echivalentul a 5-7 kg/ha de cupru, previne apariţia acestei carenţe. De asemenea, se pot încorpora în sol cenuşa de pirită (rezultată de la fabricile de acid sulfuric), care conţine 0,3-1,5% cupru. Eficienţa acestor îngrăşăminte durează 3-4 ani. Reducerea alcalinităţii solului se poate rea­liza prin administrarea unor îngrăşăminte chimice, ca: sulfatul de amoniu, azotatul de amoniu, azotatul de potasiu ş.a. Tratamentele extraradiculare se pot efectua cu îngrăşăminte foliare. Pentru prevenirea şi înlăturarea carenţei de cupru se pot face tratamente (extraradiculare sau la sol) cu îngrăşăminte ca: sulfat de cupru, oxiclorură de cupru, hidroxid de cupru, clorură cuprică, azotat de cupru, clorură cuproasă, acetat de cupru, precum şi cu carbonaţi bazici de cupru, aşa cum sunt azuritul şi malachitul.