Deschiderea Târgului Național al Mierii – ediția de toamnă

Secretarul de stat Daniel Dumitru Botănoiu a participat vineri, 20 septembrie 2019, la deschiderea celei de-a 21-a ediții a Târgului Național al Mierii. Evenimentul este organizat de Asociația Crescătorilor de Albine din România pe platforma apicolă de la Băneasa, din București, b-dul. Ficusului nr. 42, sector 1 și se va desfășura în acest sfârșit de săptămână, fiind deja cunoscut şi așteptat la nivelul Capitalei, în principal de consumatorii de produse apicole.

Secretarul de stat a precizat că pentru a lua contact cu realitatea din teren este considerată de mare ajutor prezența agricultorilor din toate sectoarele agriculturii în ședințele operative zilnice ale conducerii Ministerului Agriculturii. Daniel Dumitru Botănoiu a explicat că în cursul acestei săptămâni au fost prezenți doi apicultori, unul din județul Mehedinți și celălalt din județul Sibiu, iar problemele expuse cu această ocazie au vizat prețurile mici de valorificare a producției, raportat la munca depusă de aceștia, precum și dificultăți în comercializarea produselor realizate.

La deschiderea Târgului, Daniel Dumitru Botănoiu a subliniat importanța sectorului apicol pentru economia din România și faptul că acesta trebuie dezvoltat într-o manieră corectă: ”Pe lângă ajutorul de 20 lei/familia de albine, aprobat în cursul acestei săptămâni de Guvern, avem în vedere și Programul ”Borcanul de miere” pentru elevi, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2020 și mai trebuie amintit și Programul Național Apicol, deja bine-cunoscut în rândul apicultorilor, pentru achiziția de utilaje sau de tratamente pentru combaterea bolilor specifice stupilor etc.”, a precizat oficialul MADR.

La Târgul Național al Mierii participă peste 100 de expozanți prezenți – apicultori şi firme specializate, care își prezintă produsele într-o gamă diversificată – de la produse apicole obținute direct din stupină până la produse apicole condiționate sau alte preparate derivate din produse apicole –  suplimente nutritive, cosmetice etc. De asemenea, de acest târg vor putea beneficia şi apicultorii deoarece sunt prezente şi produsele dedicate acestora – stupi şi componente, utilaje şi alte echipamente apicole, produse pentru sănătatea albinelor, produse pentru nutriție, cărți de specialitate etc.

Alături de secretarul de stat Botănoiu s-au aflat Elena Tatomir, director general în cadrul MADR, reprezentanți ai ASAS, președintele Valeriu Tabără și vicepreședintele Ioan Jelev, oficiali ai ANSVSA, precum și membrii ai asociațiilor și federațiilor de profil.