Dozarea pesticidelor

La pesticide este extrem de importantă forma de condiţionare (solidă, lichidă etc). Riscul de a pierde fie şi o cantitate infimă de substanţă duce la scăderea concentraţiei soluţiei finale.

Pulberea este bună în combinaţii (este mai stabilă), dar expune foarte mult operatorul. Respectarea dozei poate fi o problemă dacă sunt necesare cantităţi foarte mici, de ordinul gramelor. Se poate pierde substanţă activă sau ea poate fi în exces.

Emulsiile concentrate (EC) pot da efecte de fitotoxicitate în cazul în care concentraţia soluţiei e prea mare, sau dacă a fost amestecată tot cu o emulsie concentrată sau cu un fertilizant.

Granulele autodispersabile au avantajul că nu mai expun operatorul, nu mai rămân lipite de ambalaje, deci nu se mai pierde substanţă activă, mai ales la formulările de 1-1,5 g.

Nerespectarea recomandărilor de utilizare a produsului poate duce la efectul de rezistenţă. Apar câţiva indivizi rezistenţi, care se perpetuează rapid, mai ales la speciile care au mai multe generaţii pe an (acarieni, musculiţa albă, afide). Formele rezistente vor da în continuare forme rezistente, chiar dacă nu 100%.

Dacă pesticidele sunt corect utilizate, ele sunt medicamente pentru plante. Dacă sunt folosite în exces pot deveni chiar otrăvuri. Dozajul pentru culturile horticole necesită mai multă atenţie decât pentru altele. O cultură începe din faza de plantulă de câţiva centimetri şi se poate încheia când plantele ajung la 2-3 m. În aceste condiţii, ar fi “economic” să se ştie cum se folosesc exact pesticidele şi gradul lor de toxicitate. Poluarea se produce foarte repede folosind inutil cantităţi prea mari. Ceea ce este costisitor pentru fermieri! Dacă plantele sunt mari, e posibil ca doza recomandată (pe etichetă) să nu ajungă. Sau, dacă plantele sunt mici, să mai rămână soluţie. În acest caz, fermierul trebuie să ştie cum să stropească: planta să fie acoperită de soluţie, fără ca aceasta să se scurgă de pe frunze. Dacă doza este dublă, atunci creşte şi perioada de pauză (până la recoltare). Trebuie reţinut că substanţa nu-şi dublează efectul de combatere, ci acţionează la fel. Foarte importante sunt şi calităţile pompei de stropit, ale duzelor cu care pulverizează soluţia pe plante.

Etichetele recomandă la unele produse atât concentraţia (în procente), cât şi doza (litri sau kilograme la un ha). Doza recomandată în paranteză are rol orientativ: îndrumă fermierul către o cantitate de apă pe care trebuie să o folosească. Produsul se foloseşte la concentraţia indicată, cu condiţia ca soluţia preparată (la doza recomandată) să ajungă măcar pentru un hectar. Uneori pot apărea contradicţii. Există maşini de stropit performante care pot aplica substanţele cu un volum de soluţie mult mai mic decât cel recomandat de producător pe etichetă. Dar, dacă se respectă concentraţia, la volumul de soluţie redus, scade şi cantitatea de substanţă activă necesară să acopere un hectar. Poate fi eficace această cantitate redusă conform volumului de soluţie folosită la stropit?

Cheia acestei “enigme” este talia plantelor, foliajul care trebuie acoperit de soluţie. Această decizie aparţine exclusiv fermierului; în funcţie de mărimea plantelor, se reglează şi debitul. Ambele forme de exprimare vizează în primul rând fermierii care au culturi de câmp. Pentru că soluţia ajunge şi pe plante, dar şi pe spaţiul dintre ele, pe sol. De aceea, la erbicide este recomandată în primul rând doza, pentru că soluţia nu este direcţionată numai către plantă.

În recomandările privind soiurile sau hibrizii este important de ştiut gradul lor de toleranţă sau de rezistenţă la boli şi dăunători. În felul acesta se poate aplica o tehnologie corespunzătoare: un număr mai mic de tratamente, sau cultivarea lor într-o zonă unde presiunea de atac este mai mare sau mai mică, după caz. În cazul unor hibrizi mai rezistenţi, nu se reduce concentraţia substanţelor de stropit, ci numărul tratamentelor, pentru a nu crea forme rezistente ale agenţilor patogeni. De asemenea, utilizarea la stropit a unor pompe curate, cu duze corect reglate şi fără obturaţii, scade riscul folosirii unei cantităţi prea mari sau insuficiente de soluţie.