Exportul de grâu din UE este sub nivelul celui de anul trecut!

Potrivit datelor Comisiei Europene, țările UE, inclusiv Marea Britanie au exportat de la începutul anului 4,14 milioane de tone de grâu, în timp ce în perioada similară a anului trecut s-au exportat 6,71 milioane de tone. Astfel, se raportează o cantitate cu aproape 38 la sută mai mică.

Datele arată că cele mai mari volume de cereale din perioada de referință au fost expediate din Franța în jur de 1,17 milioane de tone. De asemenea, și marii exportatori de grâu european au vândut în acest an cantități mai mici decât în anii precedenți. Astfel, Lituania  a exportat  772 mii tone, România – 752 mii tone, Letonia – 554 mii tone, iar Polonia – 311 mii tone.

De la începutul sezonului, piețele cheie pentru grâul european au fost Algeria, care a cumpărat 709 mii tone de cereale, mai puțin cu 44%, Arabia Saudită – 483 mii tone, o cantitate mai mică cu 46%, China – 395 mii tone, de aproape trei ori mai mult ca anii trecuți și Nigeria – a achiziționat 395 mii tone, de 2 ori mai mult ca până acum.