Fermierii bulgari, nemulțumiți de măsurile împotriva gripei aviare

Producătorii de păsări de curte din Bulgaria protestează din cauza măsurilor stricte împotriva gripei aviare, deoarece s-a constatat că aproape un milion de păsări au decedat de la începutul anului 2018, în timp ce boala continuă să se răspândească, potrivit The Sofia Globe.

Fermierii au protestat pe 5 noiembrie în afara sediului central al Agenției bulgare pentru siguranța alimentară, cerând demisia conducerii sale.

Ei au spus că mii de pui au murit din cauza a ceea ce au calificat drept „arbitrariul inacceptabil și inactivitatea agenției”.

Există voci în rândul fermierilor care acuză autoritățile de lipsa pregătirii pentru a face față situației. Proprietarul uneia dintre cele mai importante companii de păsări de curte, Plamen Chelebiev, afirmă că fermierii sunt convinși că această administrație nu a putut face față problemei lor.

Protestatarii din Plovdiv și Dobrich au fost citați spunând: „Ei ucid nu numai rațele, ne ucid, oamenii, pentru că de atâția ani mâncăm din aceste afaceri. Și noi avem copii mici, avem plăți de energie electrică, credite mari, dar nimeni nu se gândește la asta”.

Copreședintele organizației fermierilor de păsări de apă Ivan Yovchev a declarat că agenția nu a avut reguli clare.

Măsurile Agenției bulgare de siguranță alimentară includ monitorizarea specială a exploatațiilor de păsări de curte, testele de laborator intensificate și cerința ca păsările să fie transportate numai după ce au fost testate pentru prezența virusului.

În zonele în care au apărut focare de gripă aviară, au fost înființate zone de precauție și zone de supraveghere, unde circulația și comerțul cu păsări de curte și ouă de reproducție sunt interzise.

Directorul agenției, Damyan Iliev, a declarat în cadrul unei conferințe de presă din 5 noiembrie că aproape un milion de păsări au fost distruse din ianuarie, dar boala continuat să se răspândească.

Mai mult de patru milioane de leva (aproximativ două milioane de euro) au fost plătite în compensație fermierilor de păsări, a spus Iliev.

O propunere a fost înaintată pentru a incrimina reproducerea ilegală a găinilor și a rațelor în Bulgaria, deoarece se crede că exploatațiile ilicite sunt cea mai probabilă sursă de infecție a gripei aviare.