Flota de pescuit a României, aproape nesemnificativă la nivelul UE

Raportul Eurostat pe anul 2016, arată că flota de pescuit a României număra doar 147 de vase cu o capacitate totală de 1.000 de tone. Flota comunitară număra 83.734 de vase cu o capacitate însumată de 1,6 milioane tone Flota de pescuit a Bulgariei este mai mare decât cea a României, fiind formată din 1.910 vase cu o capacitate totală de 6.000 de tone. Eurostat menționează că, în perioada 2008-2016, flota de pescuit a României s-a redus cu peste două treimi, de la 437 la 147 de vase, iar capacitatea totală s-a redus la jumătate de la 2.000 la 1.000 de tone.

În perioada de referință, Spania avea cea mai mare flotă de pescuit din Uniunea Europeană, 21,1% din totalul UE, urmată de Marea Britanie (11,7%), Franţa (10,9%) şi Italia (9,9%). Împreună aceste state erau responsabile pentru 53,8% din capacitatea totală de pescuit a UE. Cu toate acestea, când vine vorba de numărul total de vase, aproape o cincime (18,1%) din flota de pescuit a UE era înregistrată în Grecia (15.182 de nave), urmată de Italia cu 12.271 de vase sau 14,7% și Spania cu 9.312 de vase sau 11,1%.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*