Hibrizii de grâu Saaten Union combină excelent calitatea cu productivitatea ridicată

Saaten Union şi Rapool Ring România au dat startul evenimentelor . În cadrul loturilor demonstrative au fost prezentate şi soiurile convenţionale de grâu şi caracteristicile principale ale acestora: Xanadu, Centurion, Mulan, Joker, Genius, Athlon, Python, Katarina, Felix şi Trublion. Noutăţile prezentate în cadrul lotului au fost soiurile de mare performanţă TikaTaka şi Salasar. De asemenea, specialistul le-a vorbit fermierilor şi despre hibrizii de grâu, care combină excelent calitatea cu productivitatea ridicată.

„Şi în acest an am venit cu un portofoliu comercial complet şi variat format din hibrizi şi  soiuri de grâu, atent selecţionate, cu particularităţi fenotipice superioare, pentru a dovedi producătorilor agricoli valoarea şi calităţile Saaten Union. Aşa cum v-am obişnuit, vă prezentăm şi soiuri şi hibrizi martori de la competitori, pentru a face comparaţia. De altfel, şi anul acesta am adăugat în fiecare cultură hibrizi şi soiuri noi, cu scopul de a răspunde negreşit tuturor cerinţelor din fermele româneşti. Trebuie să subliniez că raportul calitate-preţ al hibrizilor Saaten-Union este întotdeauna în favoarea producătorilor agricoli, tocmai pentru ca aceştia să se poată bucura de recolte bogate şi de calitate”, a precizat Marius Creţu, directorul comercial, adresându-se fermierilor prezenţi.

TikaTaka este un soi de grâu nearistat, semitimpuriu, care are o vigoare foarte bună la răsărire şi combină potenţialul mare de producţie şi calitatea pentru panificaţie. El are o toleranţă bună la iernare, precum şi la principalele boli foliare şi ale spicului. Soiul este recomandat în zonele de favorabilitate pentru cultura grâului de toamnă din zona de sud, sud-vest şi sud-est (în special în zona Dobrogei, dar şi în Moldova). Densitatea de semănat recomandată în condiţii optime este de 330-340 b.g./mp, ce oferă o densitate medie la recoltat de peste 700 spice/mp. Toleranţa la secetă şi arşită este foarte bună, iar talia medie îi conferă o toleranţă foarte bună la cădere.

Salasar este un soi semitardiv, nearistat, din noua genetică, remarcându-se prin potenţialul mare de producţie, dovedit în toţi cei 3 ani de testare în România. Are o rezistenţă foarte bună la iernare şi o toleranţă foarte bună la principalele boli foliare şi ale spicului. Soiul are o capacitate foarte bună de înfrăţire, rezistă foare bine la gerurile din timpul iernii şi la cele târzii din primăvară. Se pretează pentru toate zonele de cultură ale grâului, cu rezultate excepţionale în regiunile unde aportul precipitaţiilor în perioada de vegetaţie depăşesc 350 mm. Densitatea de semănat recomandată în condiții optime este de 300-320 b.g./mp, ce asigură un număr de 650-700 de spice recoltabile/mp.