Industria creșterii porcului a suferit pierderi masive în ultima perioadă!

„Pierderile din industria creșterii porcului, directe și indirecte, se apropie de un miliard de euro până la această oră, iar pierderile prin deficitul de balanță comercială au depășit deja un miliard de euro. În ceea ce privește despăgubirile, dacă până în anul 2019 se dădeau de la Comisia Europeană, acum se acordă din bugetul de stat, astfel putem să cuantificăm pe viitor alte pierderi la bugetul de stat prin despăgubirile care pot fi acordate către Gospodăriile Populației (GP) sau către fermele mari de porci, care nu vor fi mici. Noi venim și întrebăm: de ce se tărăgănează aceste acte normative cerute și răscerute de Comisia Europeană? În toamnă mai avem un audit FVO (Food and Veterinary Office n.r.) pe implementarea recomandărilor celorlalte misiuni de audit VFO pentru combaterea pestei porcine africane (PPA), dar până acum nimic nu s-a implementat, nicio recomandare, nici biosecuritatea și nici ordinul privind dimensionarea”, a precizat Vladimir Manastireanu, consultant de afaceri publice în cadrul Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR).