Îngrijirea răsadurilor de ardei gras

Obţinerea unor răsaduri de calitate pentru culturile timpurii necesită multă atenţie. Răsadul este gata de repicat din momentul în care poate fi manevrat fără riscul de a fi rupt sau deteriorat în cursul operaţiilor de repicare. Este bine să aibă două frunze adevărate formate şi un sistem radicular bine dezvoltat. Întârzierea repicatului duce inevitabil la alungirea tulpinii, cu efecte negative grave pe termen lung. Repicarea ardeilor se face obligatoriu în ghivece de plastic mate, închise la culoare, prin care nu pătrunde lumina. Rădăcinile care vin în contact cu lumina îşi reduc foarte mult, până la pierdere, funcţiile specifice de absorbţie a apei şi a elementelor nutritive. Indiferent de plantele repicate, un volum mai mare de substrat este întotdeauna de preferat în locul unui volum mai mic. Pentru obţinerea răsadurilor de ardei pentru sere/solarii sunt recomandate ghivecele rotunde cu diametrul de 9 – 10 cm şi cu înălţimea cât mai mare. Pot fi utilizate şi ghivece pătrate cu dimensiunile de 7x7x8 cm, cu condiţia ca răsadurile să nu depăşească vârsta de 60 de zile. Mai pot fi folosite şi tăvile alveolare de 28 celule/tăviţă.

Substratul utilizat pentru repicare poate fi un amestec de pământ cu turbă. Dacă se utilizează mraniţă, trebuie avut grijă ca aceasta să fie foarte bine descompusă, cu o textură foarte fină, să fie de bovine sau ovine (în nici un caz de păsări) şi să nu se adauge în cantităţi mari. Gunoiul de grajd care nu este bine de-scompus, folosit ca amestec pentru substratul de răsad, conduce la arderea rădăcinilor, degajarea amoniacului ce îngălbeneşte micile plăntuţe şi le opreşte din creştere într-un timp foarte scurt. Din acest motiv, pentru evitarea riscurilor cauzate de sursele de gunoi de grajd sau de starea de descompunere, se poate utiliza cu succes amestecul de pământ de pădure cu substratul pentru răsaduri. Deoarece perioada de obţinere a răsadurilor de ardei este relativ lungă, în compoziţia substratului utilizat la repicare, mai ales dacă se utilizează ghivece cu volum mic, se recomandă adaosul unui îngrăşământ “slow release” adică cu eliberare lentă de 6 luni. În acest fel se evită riscul ca, mai ales în ultima perioadă de dezvoltare a răsadurilor, din cauza volumului mic de substrat, planta să rămână fără o aprovizionare optimă de nutrienţi la nivel radicular.

Imediat după repicare, se menţine 2 zile o temperatură constantă zi/noapte de 24-26°C pentru reducerea stresului la repicare şi reluarea cât mai rapidă a dezvoltării răsadurilor. Diferenţa temperaturilor dintre zi şi noapte trebuie să fie de 5-7°C, dar tem¬peraturile înregistrate noaptea sau ziua să nu scadă sub 7-8 °C, iar o temperatură mai mare noaptea decât ziua va induce alungirea tulpinilor în dauna dezvoltării vegetative normale. În cazul în care se înregistrează peste 35-40°C în solar, se impune aerisirea uşoară a spaţiului în care se află răsadurile. De asemenea, în cazul în care ghivecele au fost aşezate, la repicare, lipite unele de altele, se recomandă din când în când rărirea lor pentru a evita alungirea răsadurilor. Momentul răririi este atunci când încep să se atingă vârfurile frunzelor adiacente între ele.

Aplicarea îngrăşămintelor în această perioadă se face constant la fiecare irigare. Ca şi fertilizatori, se utilizează îngrăşăminte minerale NPK echilibrate. Pentru o dezvoltare radiculară foarte bună se pot aplica şi agronutrienţii. Utilizarea lor stimulează dezvoltarea armonioasă a sistemului radicular, îngroşarea tulpinii, creştrea viguroasă a părţii vegetative, scurtarea distanţelor internodale şi de asemenea induce o rezistenţă mărită faţă de stres.

Obligatoriu, acolo unde se produc răsadurile de ardei, vor fi amplasate  în apropierea plăntuţelor capcane pentru  observarea la timp a dăunătorilor, intensitatea atacului, pentru a interveni la timp şi eficient. Datorită numărului relativ mic de insecte din răsadniţă, spre deosebire de spaţiul de cultură, capcanele au şi un rol în combaterea biologică. De asemenea sunt recomandate 2 tratamente contra căderii plăntuţelor (10-14 zile de pauză între tratamente).

Rănirea rădăcinilor la transplantare este principala cauză a îmbolnăvirii plantelor de boli vasculare şi infestare cu nematozi şi viermi-sârmă. În cazul în care răsadurile cresc în înălţime şi nu pot fi plantate, există câteva metode de încetinire a creşterii tulpinii: privarea de apă până la limita de ofilire, privarea de căl¬dură (dar nu mai puţin de 5°C) sau utilizarea retardanţilor de creştere.

Densitatea la care se plantează ardeii depinde de clima şi luminozitatea zonei. Densitatea recomandată pentru ardei, în sere/solarii, este de 30.000-35.000 plante/ha. Pot fi plantaţi pe rânduri cu distanţa egală între ele sau cea mai răspândită metodă este pe două rânduri apropiate (40-60 cm) şi două depărtate (1-1,2 m). Distanţa între două plante pe același rând trebuie să fie cuprinsă între 30 și 40 cm.