Irigarea speciilor lemnoase ornamentale

Apa de udat se administrează plantelor atât pe coronamente cât şi la rădăcini; în coronamente, pe ramuri şi frunze, pentru menţinerea unei stări de umiditate în atmosferă, care reduce intensitatea transpiraţiei.

Administrarea se face sub formă de ploaie artificială, pe toată perioada de vară. În zona rădăcinilor, apa de udat se va distribui pe cât posibil în zona perilor absorbanţi unde absorbţia apei se face cu intensitate mai mare. În primul caz, administrarea apei sub formă de ploaie artificială se face dimineaţa devreme, înainte de a începe arşiţa şi apoi seara. În cel de-al doilea caz, udatul se face periodic, de câte ori nevoia o cere şi începe din momentul în care a fost încheiată plantarea. În ambele cazuri, se vor avea întotdeauna în vedere factorii de care depinde eficienţa operaţiei de udat. Temperatura apei cu care se udă trebuie să fie cât mai apropiată de cea a mediului încon¬jurător. În cazul când temperatura apei diferă cu mult faţă de cea a mediului înconjurător, ea trebuie să fie condiţionată în prealabil.

Administrarea apei se face prin inundare la suprafaţa solului, în interiorul farfuriilor efectuate special de jur împrejurul plantei. Se mai poate face şi udatul la adâncime, care se realizează folosind tuburi perforate, confecţionate din azbociment sau ceramică poroasă nesmălţuite şi care se plasează în zona rădăcinilor active. Necesităţile de apă ale plantelor nu sunt aceleaşi în tot cursul anului. Cantităţile cele mai mari trebuie să fie asigurate primăvara şi pe urmă la începutul verii. Această perioadă corespunde cu umflarea mugurilor, cu apariţia frunzelor, cu înflorirea şi apoi la 14-21 de zile după înflorire – epocă în care plantele absorb şi elimină prin evaporare cantităţi mari de apă şi care reprezintă punctul maxim de nevoie de apă.

În cursul verii, când planta a ajuns la o dezvoltare normală, udatul se reduce la menţinerea unei stări de aprovizionare medii a solului până la sfârşitul veri, iar pe urmă poate să descrească până în momentul în care se încheie ciclul de vegetaţie şi frunzele cad, respectiv în toamnă, când udatul nu se mai face deloc. Dacă, însă, timpul este foarte secetos, solul fiind lipsit de rezerve de apă se recomandă reluarea udatului, deoarece rădăcinile continuă să crească şi în timpul iernii, când solul nu este îngheţat. Cele mai bune condiţii de prindere şi ale unei creşteri şi dezvoltări armonioase sunt acelea când lunile aprilie şi mai sunt ploioase. De asemenea, un udat bun la baza plantelor trebuie să fie completat prin stropirea sub formă de ploaie artificială a ramurilor, frunzelor şi trunchiului.

În concluzie, udatul se face mai abundent la sfârşitul primăverii şi la începutul verii, staţionar în a doua parte a verii sau chiar mai redus pentru a lua sfârşit în cursul toamnei. Udatul cel mai eficient este cel care pătrunde profund în sol şi care cuprinde întregul volum ocupat de reţeaua de rădăcini. Vara, udatul cel mai eficient este cel de după amiază, deoarece se mai adaugă şi răcoarea nocturnă care îi prelungeşte efectul. Udând de dimineaţă, se pierde o mare cantitate de apă, evaporată prin încălzirea rapidă a atmosferei. După 15-20 august, de obicei se înregistrează scăderi de temperatură şi nopţi mai răcoroase. Atunci este mai prudent să se ude dimineaţa, pentru a nu produce răcire prelungită, dăunătoare pentru plante. La arborii care intră în vegetaţie mai devreme, udatul începe mai devreme, către sfârşitul lunii martie, iar cei cu o vegetaţie mai tardivă, în aprilie. În principiu, trebuie ştiut faptul că o udare făcută mai rar, dar din abundenţă, este mult mai eficientă pentru plante decât un număr mai mare de udări, dar cu cantităţi mici de apă.

Cantitatea de apă pentru fiecare udat este în funcţie de volumul de pământ ocupat de rădăcini. Exemple: arbori în vârstă de 4 ani (4-6 udări cu câte 20-50 litri la o udare), arbori în vârstă de 8-12 ani (4-6 udări cu câte 150 litri/m2 la fiecare udare) și arbori în vârstă de 20-25 ani cu 5-7 udări a câte 150-200 litri/m2 la fiecare udat. Udatul se face în aşa fel încât pământul din zona rădăcinilor şi din jurul acestora să fie într-o permanentă stare de reavăn. Crearea unei stări de umiditate prea pronunţată pe o suprafaţă de pământ restrânsă, fără posibilităţi de aerisire, are consecinţe nefaste asupra sistemului radicular. Pentru a ne da seama ce înseamnă pământ reavăn aceasta înseamnă practic că după ce este luat în mână şi strâns, îşi păstrează câteva clipe forma, apoi se sfărâmă, dă o senzaţie slabă de umed, dar fără a fi. Presat în sugativă, o umezeşte foarte puţin.