Pentru a demara cu o creştere viguroasă a tinerei plante şi pentru a fi protejată de orice risc după plantare, se recomandă ca butaşii să fie în conformitate cu tipul de plantaţie.
Rădăcinile trebuie să fie bine dezvoltate, adică să deţină o masă radiculară voluminoasă şi uniformă. Formarea tulpinii şi a scheletului aerian al viţei-de-vie se realizează în perioada de vegetaţie (“în verde”), în primii 3 ani după plantarea la locul definitiv. Nu se lasă rod pe viţe în această perioadă decât în condiţii excepţionale (irigare, formare completă şi viguroasă etc.). Astfel, prin lucrările “în verde” de plivit, legat, palisat, desfrunzit, ciupit se configurează butucul de viţă. Pentru reuşita acestor operaţiuni este foarte important ca sistemul de susţinere să fie corespunzător şi corect instalat.
Înainte de prima lucrare de tăiere specifică fructificării, se stabileşte “încărcătura de rod” (muguri sau “ochi”, respectiv ciorchini la greutatea estimată în funcţie de soi) pe metrul liniar de sârmă portantă, în funcţie de factorii locali (vigoarea viţelor, aprovizionarea cu apă în timpul anului, potenţialul nutritiv al terenului şi al arealului de cultură, viabilitatea mugurilor etc.) Acolo unde există pericolul de îngheţ sever de iarnă, este bine ca aceste operaţiuni tehnice să fie efectuate cât mai târziu, pentru a nu le repeta. La finalul anului trei de la plantare, se încep tăierile de rodire “în uscat”. Toamna, după scuturarea frunzelor, se pot începe, pe suprafeţele fără risc de pierderi prin îngheţ de iarnă, operaţiunile de dimensionare a încărcăturii butucilor cu formaţiuni (“ochi” sau muguri) de rod.