Măsuri PNDR 2016

bani_europeni
bani_europeni

Ministrul agriculturii Achim Irimescu a anunțat recent un calendar cu privire la perioadele aproximative în care posibilii beneficiari ai fondurilor europene pot începe să depună proiectele la AFIR. De asemenea, ministrul Irimescu a dat asigurări că în cel mai scurt timp vor fi efectuate modificările pe ghidurile solicitantului, aferent fiecărei măsuri, iar primele măsuri de finanțare vor fi lansate chiar din luna februarie.

”Începând din luna februarie vom lansa primele măsuri. În luna februarie vom lansa submăsura 1.1 ”Sprijin pentru formare profesională, precum și a acțiunilor pentru dobândirea de cunoștințe”. Apoi vor urma măsurile programate a fi lansate pentru luna martie: măsura de ”Consiliere în implementarea planului de afaceri”, măsura 4.2 ”Schema de minimis”, submăsura 4.1 ”Investiții în exploatațiile agricole”, 4.1 a ”Investiții în exploatații pomicole”, 4.2 ” Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”, 4.2 a ” Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, 4.3 ”Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”, 6.1 ” Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”. Pentru luna aprilie-mai vom lansa submăsura 7.2 ” Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică, iar în iulie va fi lansată submăsura 6.5 ” Schema pentru micii fermieri”, a declarat Achim Irimescu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

CALENDAR 2016:

• Februarie – Submăsura 1.1 ”Sprijin pentru formare profesională, precum și a acțiunilor pentru dobândirea de cunoștințe”

• Martie – Măsura de ”Consiliere în implementarea planului de afaceri”,
– Măsura 4.2 ”Schema de minimis”,
– Submăsura 4.1 ”Investiții în exploatațiile agricole”,
– Submăsura 4.1 a ”Investiții în exploatații pomicole”,
– Submăsura 4.2 ” Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”,
– Submăsura 4.2 a ” Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”, 4.3 ”Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice”,
– Submăsura 6.1 ” Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

• Aprilie -mai – Submăsura 7.2 ”Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”

• Iulie – Submăsura 6.5 ” Schema pentru micii fermieri”

• Au sosit deja 1.700 de propuneri pentru simplificarea procedurilor

2016 a debutat cu o serie de consultări între reprezentanții beneficiarilor fondurilor europene și consultanții din domeniu, în vederea identificării celor mai eficiente soluții pentru simplificarea procesului de accesare a banilor europeni.

Ministrul a mai subliniat faptul că simplificarea procedurilor nu va întârzia calendarul lansărilor măsurilor din PNDR și și-a propus ca în maxim 2 luni să se realizeze o simplificare a procedurilor în ceea ce privește accesarea fondurilor europene. Tocmai de acea ghidurile au prioritatea și ministrul estimează că în maxim 2 luni va efectua toate modificările necesare.