Ovidiu Onișor, Ada Prod Com: „Trebuie să găsim soluții să depășim momentele acestea prin investiții, prin tehnologii noi. Tot timpul am încercat să investim. Până la urmă esența capitalismului este investiția!”

Ovidiu Onișor reprezintă compania Ada Prod Com care exploatează peste 1000 de hectare în Transilvania. Pe 29 septembrie 2020 a participat în calitate de Speaker și Invitat în cadrul evenimentului “Fermier în Linia Întâi în Transilvania și Maramureș – Xgroup Meetings Agriculture”, parte a celei de-a 5-a ediții RALF – Romanian Agriculture Leadership Forum.

 Vă prezentăm un sumar al intervenției domnului Ovidiu Onișor din cadrul evenimentului:

„La compania Ada Prod Com lucrăm o suprafață de peste 1000 de hectare teren arabil, deținem un efectiv de 280 capete vaci de lapte. Suntem din anul 1992 în acest business, am ceva experiență. De-a lungul timpului ne-am confruntat și cu vremuri mai bune și cu vremuri mai rele. Per total anul acesta a fost un an bun, adică nu ne putem plânge ținând cont de ceea ce a fost în Sudul țării, de prețul cerealelor care este în creștere. De exemplu grâul am reușit să îl păstrez, nu l-am vândut, aștept să îi mai crească prețul. Eu zic că per total ne-am plătit leasingurile, ne-am plătit ratele la bănci, situația este sub control.

Bineînțeles că tot timpul există o provocare, există dorința de a fi mai performant, de a optimiza totul. Ne gândim la tehnologii noi, ne gândim la concurență. Practic nu există liniște. Seceta ne dă și ea de gândit eventual să schimbăm și tehnologiile, să arăm totul din toamnă, să discuim din toamnă ca în primăvară să avem terenul gata pregătit. Clar nu ne putem aștepta ca anii următori să fie ploioși, ne așteptăm să fie tot ani secetoși. Dar va trebui să găsim soluții să depășim momentele acestea prin investiții, prin tehnologii noi. Tot timpul am încercat să investim. Până la urmă esența capitalismului este investiția. Nu se poate fără investiții.

Aș vrea să mai spun ceva legat de alegerile locale, pentru că tot este perioada lor. Vreau să îmi exprim nemulțumirea vizavi de ceea ce întâmplă la nivel de primării și ce se întâmplă cu intabularea terenurilor, respectiv elaborarea planurilor parcelare. Cât mai trebuie să așteptăm să știm totuși proprietarul unde își are terenul? Au trecut 30 de ani și există un procent mic unde există planuri parcelare. Există doar la mica înțelegere cu primăriile, dar nu se mai poate. A trecut prea mult timp. Ar trebui la un moment dat ca guvernul să își asume responsabilitatea și să le dea niște termene primarilor și primăriilor și să se închidă odată povestea acesta cu finalizarea planurilor parcelare. S-a mers pe ideea: „Las-o așa încurcată că e mai bine”. Eu lucrez cu patru primării și nici una nu are plan parcelar, totul este pe titlu, pe adeverință, pe legea 18. Nu se poate după 30 de ani să ne învârtim în jurul a nimic.

Nouă ne creează mari probleme mistreții în zonă și nu se poate să fim la cheremul vânătorilor care să facă ce vor cu noi, iar noi să plătim prețuri de cost și ei să se distreze pe banii noștri. De asemenea, trebuie gândite niște strategii ca să adunăm terenurile fiindcă nu putem vorbi despre utilaje performante, tractoare de 300-400 cai putere pe bucăți de 58 de arii și 1,2 hectare. Cel puțin în Ardeal terenurile sunt foarte fărâmițate.

 La procesare nu ne-am gândit. Eu vreau să mă concentrez pe a produce cât mai mult și încă mai am de muncă pe tema aceasta ca să ajung la standardele pe care mi le-am propus. Până la urmă nu le poți face pe toate. Știți este o vorbă: mersul pe mijlocul drumul poate fi riscant pentru că tinzi să fii lovit din ambele sensuri.”

Seria de Xgrupuri “Fermier în Linia Întâi” este un proiect al comunității marilor fermieri RALF, realizat de BORO Communication, în parteneriat cu Corteva Agriscience România  și CEC Bank.

 Foto © Ovidiu Onișor

Sursa: https://www.borocommunication.ro