Pachetul SILVER BARRACUDA (ASTRAL 40 OD + BARRACUDA), soluția eficientă pentru combaterea tuturor buruienilor din cultura de porumb

Erbicidul ASTRAL 40 OD combate toate buruienile monocotiledonate, inclusiv costreiul din rizomi, în timp ce BARRACUDA combate buruienile dicotiledonate anuale, dar și unele monocotiledonate anuale. Deoarece buruienile răsar eșalonat, fermierii iau hotărârea, de la sol la sol, dacă aplică aceste erbicide împreună sau separat, ASTRAL 40 OD și BARRACUDA, având pe lângă compatibilitatea foarte bună și o flexibilitate mare de aplicare.

BARRACUDA este un erbicid pe bază de mesotrione, cu aplicare în postemergență, când porumbul este de la stadiul de 2 frunze și până în stadiul de 8 frunze (BBCH 12-18), iar buruienile sunt în stadii timpurii de dezvoltare (până la stadiul de 4-6 frunze), având cel mai ridicat nivel de selectivitate față de cultură.

ASTRAL 40 OD, pe bază de nicosulfuron, se aplică în aceeași perioadă, doza fiind în funcție de specie și de densitatea buruienilor.