Păduchele lânos al viţei de vie

Cunoscut la noi după numele popular prezentat în titlu, denumirea sa ştiinţifică este de Pulvinaria vitis, sinonim cu P. betulae, Lecanium vitis şi Coccus vitis. Păduchele lânos al viţei de vie poate fi întâlnit în toate ţările viticole europene, precum şi în cele din Africa de Nord (Maroc, Algeria, Tunisia etc). La noi în ţară, se găseşte cu predilecţie în judeţele din sud, limitrofe Dunării, îndeosebi în plantaţiile viticole constituite din hibrizi direct producători.

Păduchele lânos are o singură generaţie pe an. Se înmulţeşte pe cale sexuată şi mult mai rar partenogenetic (când numărul de masculi este mult mai mare). Iernează ca femele mature fecundate sau nefecundate, pe coardele mai groase ale viţei, sub un înveliş ceros.

Primăvara timpuriu, la începutul pornirii în vegetaţie, femelele invadează butucii şi încep să se hrănească. În a doua decadă a lunii mai produc o secreţie ceroasă, sub forma unor filamente mătăsoase (“saci ovigeni”) în care îşi vor depune ponta, perioadă care durează aproximativ o lună (femelele depun 2.000 – 2.500 de ouă). Sacii ovigeni, fixaţi pe coarde sunt foarte vizibili. După o perioadă de incubaţie de 15 – 35 de zile, în funcţie de temperatură, apar larvele primare, care se deplasează pe lăstari şi apoi se aşează pe partea posterioară a frunzelor, de-a lungul nervurilor principale, unde se hrănesc timp de 30-35 de zile. La sfârşitul dezvoltării, larvele primare năpârlesc şi se transformă în larve secundare, diferenţiate pe sexe. În august devin adulţi şi se împerechează. Femelele, adesea fecundate, se fixează pe butuci ori pe coardele viguroase ale viţelor, pentru hibernare. În unele ierni acestea pier masiv, dacă temperatura este foarte scăzută.

Această specie atacă doar viţa de vie şi preferă plantaţiile de hibrizi direct producători şi cele de portaltoi. Deşi insectele sunt mici, atacul acestui dăunător se observă cu uşurinţă: pe butuci se văd sacii albi ovigeni, şi pe elementele lemnoase şi pe frunze (unde insecta a depus un strat lustruit şi lipicios) se instalează micoza denumită fumagină sau negreala viţei de vie (Fumago vagans), încât plantele par a fi arse. Organele atacate îşi încetează creşterea şi se debilitează progresiv, butucii se pipernicesc, frunzele şi strugurii se deshidratează şi se usucă, iar uneori butucii chiar pier.

Prevenţia se poate realiza prin aplicarea unor lucrări în verde, care să determine o bună aerare a butucilor, îndeosebi a strugurilor: înlăturarea parţială a lăstarilor sterili, desfrunzirea strugurilor prin eliminarea din dreptul acestora mai ales a frunzelor îngălbenite şi a celor necrozate. În caz de atac puternic în anul precedent, în perioada cuprinsă între căderea frunzelor (toamna târziu) şi pornirea în vegetaţie a viţelor, umflarea mugurilor (primăvara devreme), aplicarea unui tratament de iarnă cu zeamă bordeleză 2%, administrată când temperatura aerului este peste 5°C, reduce substanţial populaţia acestui dăunător. În caz de atac virulent sunt necesare tratamente împotriva larvelor. Când boabele strugurilor au mărimea celor de mazăre se pot folosi diverse insecticide.