Poliţiştii au întocmit mai multe dosare penale după controalele făcute în sectorul silvic!

Poliţiştii au întocmit mai multe dosare penale şi au dat amenzi de peste 700.000 de lei după cele peste 1.400 de controale făcute în sectorul silvic.

Potrivit Poliţiei Române, peste 1.300 de controale au fost efectuate, în ultima săptămână, de poliţişti din toată ţara, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din IGPR, pentru protejarea fondului forestier şi prevenirea şi combaterea faptelor ilicite în domeniul silvic.

„La finalul lunii august 2020, poliţiştii au desfăşurat 1.343 de controale pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării lemnului, precum şi pentru verificarea legalităţii transportului materialului lemnos. Au fost verificate 455 de obiective cum sunt exploatări forestiere, instalaţii de debitat, depozite, târguri, pieţe, oboare şi ocoale silvice”, anunţă IGPR.

Pentru neregulile constatate în domeniul silvic, au fost înregistrate 90 de dosare penale, în care sunt cercetate 82 de persoane.

De asemenea, au fost aplicate 350 de sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 – Legea contravenţiilor silvice, în valoare de 721.500 de lei.

Totodată, poliţiştii au confiscat aproximativ 2.800 de metri cubi de lemn fără documente legale.