Povestea trufelor

trufe_negre, cotidianul_agricol
trufe_negre, cotidianul_agricol

În antichitate, trufei i s-au atribuit calităţi afrodisiace. Particularitatea acestei ciuperci, clasificată astăzi în clasa Ascomicetelor, genul Tuberales, care se formează sub pământ fără rădăcini, a făcut-o şi mai râvnită, înmulţind legendele privind originile şi calităţile sale. Babilonienii au fost atraşi de acest, dar al naturii cu 3000 de ani î.Hr. Abia prin secolul al XlI-lea a început să se folosească denumirea „terrae tuffolae”, care s-a transformat în „tartuffole”, de unde a apărut „tartufo” (trufa). În 1831, s-a publicat Monografia tuberacearum a lui Carlo Cittadini, în care se regăsesc bazele studiului modern asupra trufei. El descrie trufele pe criterii ştiinţifice, eliminând astfel confuziile. Ca o recunoaştere a muncii sale, denumirea ştiinţifică se termină cu numele său, T. melanosporum Cittadini (trufa neagră), T. Borchii Cittadini (trufa albă).

Speciile de trufe care se cultivă mai frecvent sunt Tuber melanosporum şi Tuber aestivum Vitt (trufa de vară sau scorzone). Trufele care se obţin din culturi sunt deseori de o calitate superioară celor găsite în natură. Factorii care contribuie la formarea trufelor pot fi controlaţi în permanenţă. Gustul, mirosul şi culoarea specifică trufelor sunt influenţate de planta micorizată. Forma trufei se datorează terenului și texturii acestuia.