Principalele boli ale nucului

Şi culturile de nuc se confruntă cu o serie de boli printre care:

Arsura bacteriană ( Xanthomonas campestris) este o boală de origine americană, fiind semnalată pentru prima oară în California, în anul 1893. Astăzi este răspândită în multe ţări de pe glob. La noi, bacterioza nucului a fost găsită în anul 1941 în localitatea Sebeş, apoi s-a răspândit în zonele mai umede ale regiunii subcarpatice din sudul ţării. Bacteria atacă frunzele, cozile lor, ramurile tinere, inflorescenţele şi fructele. Pe frunze apar pete mari, colţuroase care se întind în special de-a lungul nervurilor. Frunzele se deformează puternic, se înnegresc pe suprafeţe mari prin unirea petelor de atac şi cad. Deseori, coloniile bacteriene se dezvoltă în ţesutul conducător al frunzelor ce se înnegresc vizibil atât la exterior cât şi în secţiune. Pe lăstarii nelignificaţi, boala produce pete asemănătoare celor întâlnite pe frunze. Lăstarii prezintă pete brune, alungite pline cu mucilagii; pe vreme umedă lăstarii se usucă, iar la nivelul scoarţei apar răni asemănătoare cancerelor deschise. Pe fructele tinere, bacteria produce pete fumurii, care cu timpul se brunifică, iar coaja fructelor, se înnegreşte şi se lipește de coaja lemnoasă. Bacteria poate pătrunde până la miez, pe care îl înnegreşte. Pe vreme umedă, la suprafaţa fructelor atacate se constată prezenţa unui lichid bacterian. Amenţii (mâţişorii) se brunifică, iar prin polenul infectat boala poate fi transmisă florilor femele; în acest caz fructele abia legate se înnegresc şi cad în masă. Fructele ajunse aproape de maturitate pot fi infectate, coaja verde lipindu-se strâns de coaja lemnoasă care prezintă pete brunii caracteristice. Prin intermediul acestor fructe infectate, bacteria se transmite puieţilor în pepiniere, de aceea aceste fructe nu vor putea fi folosite. Pomii tineri din pepinieră suferă mai mult din cauza acestei boli decât cei mai în vârstă.

Bacteriile iernează în scoarţa ramurilor atacate, în muguri, primăvara pătrund în frunze prin stomate (deschideri naturale), iar în celelalte organe ale pomului, prin diferite răni produse de cauze mecanice sau de insecte. Excesul de îngrăşăminte cu azot din pepiniere şi din plantaţiile tinere, favorizează infecţiile şi evoluţia bolii. Soiurile de nuc ce au coaja lemnoasă subţire sunt mai sensibile la bacterioză decât cele cu coaja groasă, deşi nu se cunosc soiuri rezistente la atacul acestei bacterii.

Pentru obţinerea puieţilor se vor întrebuinţa fructe provenite de la pomi sănătoşi. Se vor tăia lăstarii atacaţi şi se vor distruge prin ardere. În pepiniere cât şi în plantaţiile tinere se vor face stropiri. Tratamentele încep odată cu pornirea în vegetaţie a pomilor şi durează tot timpul creşterii active, în funcţie de frecvenţa precipitaţiilor.

Pătarea brună a frunzelor (antracnoza)  sau  Gnomonia leptostyla este o boală frecventă şi păgubitoare în pepinierele şi plantaţiile din ţara noastră, în verile răcoroase şi umede. Atacul se manifestă pe frunze, fructe şi mai puţin pe ramuri. Pe frunze, începând din luna iunie, apar pete mici, de 2-5 mm, circulare sau colţuroase, de culoare cenuşie, care sunt înconjurate de un inel brun. Petele se pot uni şi o mare parte a suprafeţei frunzei este distrusă. Frunzele cad în lunile august-septembrie şi fructele se maturează greu. Alteori, pe frunze apar pete mari, cenuşii, de formă circulară, de până la 2-3 cm în diametru. Pe partea inferioară a frunzelor, în dreptul acestor pete, apar fructificaţii punctiforme cu spori, de culoare cafenie-închis, aşezate în cercuri concentrice. Fructele atacate prezintă pe coaja verde pete brune, care se adâncesc şi în adâncituri apar fructificaţii ale ciupercii sub forma unor punctişoare negricioase. Dacă atacul pe fructe este timpuriu, ciuperca poate ajunge până la miez, pe care îl înnegreşte. Atacul pe lăstari are mai mică importanţă; pe aceste organe ciuperca produce pete brune alungite în dreptul cărora scoarţa este distrusă. La suprafaţa ţesuturilor parazitate se formează grupuri de spori de culoare neagră cu aspect punctiform.

Sporii asigură răspândirea ciupercii în toată perioada de vegetaţie, iar în zonele mai calde, rezistă şi peste iarnă,asigurând infecţiile din primăvară. Pe frunzele căzute apar în primăvară fructificaţiile de rezistenţă (peritecii) cu gât lung, ce conţin spori. Iernarea ciupercii poate avea loc şi sub formă de miceliu parazit în scoarţa ramurilor. Din cercetările efectuate, periteciile se formează în primăvară, după ce temperatura solului depăşeşte 7-10oC, iar sporii se maturează la temperaturi cuprinse între 15-20oC. În toţi anii de observaţii, sporii s-au maturat după 25 aprilie, iar eliminarea masivă a lor, a fost între 1-18 mai.

Se va distruge sursa de infecţie prin strângerea şi arderea frunzelor sau prin îngroparea acestora sub brazdă. Măsurile de combatere chimică ce se aplică împotriva bacteriozei sunt bune şi împotriva antracnozei, dar se pot aplica numai în pepiniere sau plantaţii. Pentru pomii izolaţi nu se pot recomanda decât măsurile igieno-culturale.