Rapool România a desemnat câştigătorii proiectului “Profesioniştii rapiţei”!

Rapool România a continuat şi în acest an proiectul competiției la cultura de rapiță, în cadrul căruia 10 fermieri profesioniști au intrat în concurs cu propriile tehnologii pentru a câştiga marele premiu. Cultura a fost înființată în ferma Rominsem, din localitatea Mircea Vodă, judeţul Brăila, iar în data de 26 iunie a.c. a avut loc recoltarea celor 10 loturi înființate.

Prin acest proiect, compania Rapool România vizează creşterea randamentului productivităţii la cultura de rapiţă. În momentul recoltării, desfăşurat în prezenţa fermierilor, a specialiştilor companiei şi a presei de profil, organizatorii au anunţat prin intermediul mass-media producţiile obţinute în loturile de rapiţă, precum şi rezultatele finale ale competiţiei care vizează profitul pe hectar obţinut de fiecare fermier.

Rapool, o companie foarte apreciată la nivel mondial

În deschiderea evenimentului, Marius Crețu, director comercial Saaten Union România a ţinut menționat: “Compania Rapool a intrat pe piața din România în 2011, așadar, anul viitor vom sărbători un deceniu de existență în țara noastră. Sunt mândru să reprezint o companie foarte bine cotată la nivel mondial, care oferă hibrizi de rapiță apreciați de către fermierii din întreaga lume. Dintre cei consacrați amintesc Visby și Sherpa, care au avut tot timpul performanțe în culturi, iar dintre cei noi menționez Franklin, Shrek, Dalton și Dariot, pe care îi veți vedea și aici, în cadrul acestui proiect.

Vreau să aduc în discuție și portofoliul companiei SaatenUnion, care cuprinde hibrizi și soiuri pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, cereale păioase – grâu, orz, orzoaică, secară, triticale –, soia și mazăre. Menționez faptul că prețurile noastre au rămas la același nivel anul acesta, contrar tendinței din piață, care a vizat creșterea tarifelor.

În ceea ce privește proiectul Profesioniștii rapiței, avem 10 concurenți, fermieri din această zonă – Brăila, Buzău, Vrancea –, care au cultivat 5 dintre hibrizii Rapool folosind tehnologii diferite. La final, contează rentabilitatea obținută la hectar. Vă informez că vom derula acest tip de proiect și la culturile de porumb și floarea soarelui, cu hibrizii din portofoliul Saaten Union. Le doresc mult succes competitorilor de aztăzi și fie ca cel mai bun să câștige!”

“Profesioniştii rapiţei”, un concurs desfășurat într-un an dificil

La rândul său, Alina Petrea, director de marketing Saaten Union şi director de produs Rapool Ring, a evidenţiat condițiile în care s-a desfășurat proiectul, de la însămânțare până la recoltare.

“Ne aflăm în ferma Rominsem din localitatea Mircea Vodă, județul Brăila și suntem la finalul unui proiect pe care l-am început în toamna anului trecut. După cum bine știți, seceta a făcut multe pagube în această zonă și pot spune că suntem chiar curajoși să organizăm un astfel de concurs într-un an atât de dificil și să prezentăm public proba cântarului, acum, la momentul recoltatului.

Am semănat pe 23 septembrie 2019, ușor târziu, din cauza faptului că nu am avut precipitații în toamnă. Am avut încredere în hibrizii noștri, pentru că știam că au o dezvoltare rapidă. Așa s-a și întâmplat, iar în decembrie toți hibrizii au intrat în stadiul optim. Iarna a fost blândă, iar în martie rapița s-a prezentat destul de bine. Bineînțeles, am întâmpinat probleme cu înghețul tardiv, dar și cu lipsa precipitațiilor. Abia în luna mai am căzut primele și am avut 50 de litri pe metru pătrat. Așadar, ceea ce vedeți aici sunt rezultatele unui an extrem de dificil, dar vreau să subliniez că și în aceste condiții rapița va aduce rentabilitate fiecărui fermier.

În ceea ce privește proiectul în sine, pot să vă spun că a fost foarte greu să gestionăm activitatea, pentru că toate detaliile privind aplicarea tehnologiilor s-au dat prin telefon, de la distanță. Fermierii competitori nu au putut să vadă cultura în fiecare stadiu și au fost nevoiți să ofere recomandările doar pe baza pozelor făcute în câmp. Sunt convinsă că va câștiga tehnologia cea mai potrivită pentru acest sezon dificil. De altfel, scopul proiectului nostru este să evidențiem rentabilitatea culturii.

Vreau să-i mulțumesc în numele companiei Rapool România domnului Mickael Babinot, fermierul gazdă, pentru sprijinul arcordat în implementarea proiectului și să le urez mult succes celor 10 competitori!”, a spus Alina Petrea.

După prelucrarea solului şi un tăvălugit, anul trecut s-a realizat şi o fertilizare cu Sulfat de Amoniu în doză de 250 kg/ha, în cea de a doua decadă a lunii iulie. Totodată, toată sămânţa a fost supusă unui tratament cu tehnologia Lumiposa. Data aleasă pentru semănat a fost pe 23 septembrie 2019, cultura beneficiind 4 zile mai târziu de precipitaţii şi o cantitate de apă de 40 l/mp. Fiecare fermier și-a ales hibridul din portofoliul Rapool, iar suprafața totală însămânțată a fost de 10 hectare, câte unul pentru fiecare tehnologie.

10 fermieri de nota 10, în competiție cu hibrizi de nota 10

Cei 10 participanţi intraţi în competiţie la această ediţie au fost: Mickael Babinot, Marian Popescu, Dragoş Anghelache, Ionuţ Drugea, Adrian Răureanu, Ricardo Luis, Steen Pedersen, Dan Martin, Dan Tudose şi Adrian Dobre.

Fermierul Mickael Babinot a cultivat hibridul Dalton şi a avut un cost final de 1858,62 lei/ha. Semănatul s-a realizat la o densitate de 55 b.g./mp, o distanţă între rânduri de 50 de cm şi o adâncime de 2 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 120 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Quizalofop-P-etil în doză de 0,8 l/ha. În primăvara acestui an, pe 5 martie, s-a revenit cu un erbicid: s.a. Clopiralid + Picloram + Amiopiralid în doză de 0,2 l/ha. Pe 13 martie s-a fertilizat cu Azotat de Amoniu în doză de 240 kg/ha şi ulterior s-au aplicat două tratamente cu insecticide: pe 30 martie cu s.a. Cipermetrin 0,15 l/ha şi pe 29 aprilie cu s.a. Tiacloprid în doză de 0,3 l/ha.

Fermierul Marian Popescu a semănat hibridul Dalton,iar costul total a fost 1800,82 lei/ha. Densitatea de semănat aleasă a fost de 55 b.g./mp, distanţa între rânduri de 25 de cm şi adâncimea de 2 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 180 kg/ha. iar pe 29 octombrie s-a aplicat un tratament de erbicidare cu s.a. Propaquizafop în doză de 0,8 l/ha. În primăvara acestui an, pe 13 martie, s-a revenit cu o fertilizare cu Sulfat de Amoniu în doză de 200 kg/ha şi ulterior s-au aplicat două tratamente cu insecticide: pe 30 martie cu s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,15 l/ha şi pe 29 aprilie cu s.a. Tiacloprid în doză de 0,3 l/ha.

Fermierul Dragoş Anghelescu a semănat hibridul Dariot, cu un cost total de 2501,57 de lei/ha. Densitatea de semănat a fost de 55 b.g./mp, distanţa între rânduri de 30 de cm şi adâncimea de 2,5 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 270 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Quisalofop-p-tefuril în doză de 0,75 l/ha. În primăvara acestui an, pe 13 martie, s-a revenit cu o fertilizare cu Primeo în doză de 200 kg/ha şi ulterior, pe 30 martie, s-au aplicat două tratamente, primul cu insecticid cu s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,15 l/ha şi al doilea cu un foliar – Biostimulator organic în doză de 0,8 l/ha. Pe 29 aprilie s-a intervenit cu un fungicid, s.a. Boscalid + Dimoxistrobin în doză de 0,5 l/ha şi cu două insecticide: s.a. Tiacloprid în doză de 0,3 l/ha şi s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,15 l/ha.

Fermierul Ionuţ Drugea a ales hibridul Sherpa, iarcostul total de producţie a fost de 2833,39 lei/ha. Semănatul s-a realizat la o adâncime de 3 cm, densitatea a fost de 65 b.g./mp, iar distanţa între rânduri de 25 cm. Pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 250 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Fluaziofop-p-butil în doză de 0,80 l/ha. În primăvara acestui an, pe 13 martie, s-a revenit cu o fertilizare cu Azotat de Amoniu în doză de 150 kg/ha. Ulterior, pe 30 martie, s-au aplicat trei tratamente: un fungicid cu s.a. Metconazol + Mepiquat clorură în doză de 1l/ha şi două insecticide cu s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,15 l/ha şi s.a. Acetamiprid în doză de 0,1 l/ha. La începutul lunii aprilie s-a mai realizat o fertilizare cu Azotat de Amoniu în doză de 150 kg/ha. Pe 29 aprilie s-a intervenit cu două insecticide:  s.a. Acetamiprid 0,1 l/ha şi s.a. Deltametrin 0,07 l/ha, cu un fungicid s.a. Fluoprim + Protioconazol în doză de 1 l/ha şi cu un foliar – Foliar mix de rapiţă în doză de 2 l/ha.

Fermierul Adrian Răureanu a semănat hibridul Dalton, iar costul total s-a ridicat la 2449,25 lei/ha. Densitatea de semănat a fost de 45 b.g./mp, distanţa între rânduri de 25 de cm şi adâncimea de 2,5 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 200 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-au efectuat două tratamente: T1 cu s.a. Propaquizafop în doză de 0,8 l/ha şi T2 cu s.a. Metazaclor + Quinmerac în doză de 2 l/ha. În primăvară, pe 13 martie, s-a fertilizat cu  Azotat de Amoniu, în doză de 200 kg/ha. Pe 30 martie s-au aplicat două tratamente, primul cu un fungicid s.a. Procloroz 1 l/ha, iar cel de al doilea cu un insecticid cu s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,3 l/ha. În aprilie, pe data de 29, s-au mai aplicat două tratamente: un fungicid s.a. Azoxistrobin + Ciproconazol 0,75 l/ha şi un insecticid s.a. Tau-fluvalinat în doză de 0,2 l/ha.

Fermierul Ricardo Luis a optat pentru hibridul Franklin, iar costul de producţie s-a ridicat la 3112,05 lei/ha. Semănatul s-a realizat la o densitate de 45 b.g./mp, o distanţă între rânduri de 15 cm şi o adâncime de 2 cm. S-a aplicat un trament de stimulare a seminţelor şi tot în toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul, s-au aplicat două fertilizări cu TSP în doză de 100 kg/ha, dar şi cu 12:8:16 + 3Mg + 10S + ME în doză de 150 l/ha. Pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Quizalofop-P-etil în doză de 1,25 l/ha. În primăvara acestui an s-a revenit cu fertilizare cu Uree 200 l/ha, pe 13 martie, pentru ca ulterior, pe 30 martie, să se aplice un insecticid cu s.a. Lambda cihalotrin în doză de 0,15 l/ha, precum şi cu un foliar cu Bor în doză de 2 l/ha. Pe data de 29 aprili s-au mai aplicat trei tratamente: un fungicid s.a. Azoxistrobin + Ciproconazol 0,75 l/ha, un insecticid s.a. Tau-fluvalinat în doză de 0,2 l/ha şi un foliar – Foliar mix de rapiţă în doză de 2 l/ha.

Fermierul Steen Pedersen a ales hibridul Franklin şi costul de producţie a fost de 2347,58 lei/ha. Densitatea de semănat a fost de 50 b.g./mp, distanţa între rânduri de 15 cm şi adâncimea de 2 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 175 kg/ha, dar şi cu K 60 în doză 50 kg/ha. Pe data de 29 octombrie s-au efectuat două tratamente: T1 cu s.a. Metazaclor + Quinmerac în doză de 1,5 l/ha şi T2 cu s.a. Propaquizafop în doză de 0,6 l/ha. În primăvara acestui an, pe 13 martie, s-a fertilizat cu Uree – 220 kg/ha şi ulterior, pe 30 martie, s-au aplicat două tratamente, primul cu fungicid s.a. Tebuconazol în doză de 0,5 l/ha, iar cel de al doilea cu insecticid s.a. Lambda cihalotrin în doză de 0,15 l/ha. Pe 29 aprilie s-a mai intervenit cu un insecticid s.a. Tiacloprid în doză de 0,2 l/ha şi cu un fungicid s.a. Fluopiram + Protioconazol în doză de 0,6 l/ha.

Fermierul Dan Martin a semănat hibridul Shrek şi costul total de producţie a fost de 1921,97 lei/ha. Semănatul s-a realizat la o adâncime de 3 cm, densitatea fiind de 55 b.g./mp, iar distanţa între rânduri de 37,5 cm. Pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare cu 20:20:20 în doză de 250 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Propaquizafop în doză de 0,8 l/ha. În primăvara acestui an, pe 13 martie, s-a revenit cu o fertilizare cu Sulfat de Amoniu în doză de 150 kg/ha. Ulterior, pe 30 martie s-a aplicat un tratament cu două insecticide cu s.a. Lambda-cihalotrin în doză de 0,20 l/ha şi s.a. Acetamiprid în doză de 0,2 l/ha. Pe 29 aprilie s-a intervenit cu un fungicid cu s.a. Tebuconazol în doză de 0,5 l/ha, dar şi cu un insecticid s.a. Tiacloprid în doză de 0,2 l/ha.

Fermierul Dan Tudose a optat pentru hibridul Franklin, iar costul de producţie a fost de 2448,93 lei/ha. Semănatul s-a realizat la o densitate de 50 b.g./mp, o distanţă între rânduri de 25 cm şi o adâncime de 3 cm. S-a aplicat în toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul o fertilizare cu 15:15:15 în doză de 500 kg/ha. Pe 29 octombrie s-a erbicidat cu s.a. Quizalofop-P-etil în doză de 0,75 l/ha. În primăvara acestui an s-a revenit cu fertilizare cu Azotat de Amoniu în doză de 200 kg/ha, pe 13 martie, pentru ca ulterior, pe 30 martie, să se aplice un insecticid cu s.a. Tiacloprid în doză de 0,3 l/ha. Pe data de 29 aprilie s-au mai aplicat două tratamente cu un fungicid s.a. Boscalid+ Dimoxistrobin 0,50 l/ha şi cu un insecticid s.a. Tiacloprid în doză de 0,2 l/ha.

Fermierul Adrian Dobre a semănat hibridul Dalton, costul total ridicându-se la 2870,25 lei/ha. Densitatea de semănat a fost de 55 b.g./mp, distanţa între rânduri de 15 cm şi adâncimea de 2,5 cm. În toamna anului trecut, pe 23 sepembrie, odată cu semănatul s-a aplicat o fertilizare DAP în doză de 200 kg/ha, iar pe 29 octombrie s-a efectuat o erbicidare cu s.a. Fluaziofop-p-butil în doză de 1,0 l/ha. Pe 5 noiembrie s-a mai venit cu o erbicitare cu s.a. Etamet-Sulforn metil în doză de 0,25 l/ha şi cu un adjuvant s.a. Alcool Isodecil Etoxilat în doză de 25 l/ha. În primăvară, pe 13 martie s-a fertilizat cu Azotat de Amoniu în doză de 100 kg/ha + 4 kg de uree topită. Pe 30 martie s-au aplicat două tratamente, primul cu insecticid cu s.a. Tiacloprid în doză de 0,3 l/ha, iar al doilea cu un foliar Biostimulator (aminoacizi) în doză de 0,3 l/ha. În aprilie, pe data de 29, s-au mai aplicat cinci tratamente: primele două cu insecticide s.a. Tiacloprid în doză de 0,3l/ha şi s.a. Gama Cihalotrin în doză de 0,1 l/ha, al treilea cu un fungicid s.a. Boscalid + Dimoxistrobin 0,50 l/ha, iar ultimile de fertilizare cu un foliar cu Bor+Sulf în doză 1,5 l/ha, dar şi cu uree tratată cu un inhibitor, 80 kg/ha.

Asigurarea rapiței Rapool împotriva secetei

După prezentarea tehnologiilor aplicate de către fiecare fermier în parte, a urmat recoltarea culturii de rapiță. Însă, înainte de anunțarea rezultatelor, directorul comercial Marius Crețu a ținut să precizeze următoarele: “Anul acesta, compania Rapool România a lansat pe piață două oferte pentru semințele de rapiță. Una este adresată distribuitorilor, iar cea de-a doua fermierilor. Oferta pentru colaboratorii fermieri se referă la asigurarea rapiței împotriva secetei. Astfel că, în cazul în care, în toamna anului 2020, se întâmplă ca suprafața semănată cu rapița Rapool să fie compromisă din cauza secetei, compania noastră oferă semințe de floarea-soarelui pentru primăvara anului 2021 sau de rapiță pentru toamna din 2021. Este o informație oficială, care vine în sprijinul fermierilor care colaborează cu Rapool și sperăm să fie de bun augur pentru aceștia.”

Trofeul “Profesioniştii rapiţei” și premiul de 1.500 euro

La finalul evenimentului, după recoltarea celor 10 loturi, proba cântarului a dat verdictul în privința celei mai bune rentabilități. Astfel, primii 3 fermieri în clasamentul final au fost: Ionuţ Drugea, cu un profit de 2205,04 lei/ha, Mickael Babinot, care a obținut un plus de 1864,66 lei/ha și Dragoş Anghelache, cu 1811,26 lei/ha.

Așadar, trofeul “Profesioniştii rapiţei” din acest an și premiul de 1.500 euro au fost adjudecate de fermierul buzoian Ionuț Drugea. Acesta a declarat: “Am ales o tehnologie cu un cost oarecum ridicat, dar eu așa procedez și în ferma mea. Consider că o tehnologie performată îți asigură întotdeuna succes. De asemenea, hibridul Sherpa și-a demonstrat valoarea, iar faptul că am câștigat acest concurs datorită lui mă obligă cumva să-l semăn și la mine în fermă. Voi aloca o suprafață de 50 de hectare pentru Sherpa și încă 50 de hectare pentru Dalton, un alt hibrid care mi-a atras atenția în acest proiect. A fost o experiență interesantă, am învățat unul de la altul ce avem de făcut și cred că acest gen de competitivitate ne aduce fiecăruia un plus în activitatea noastră. Îi felicit pe toți ceilalți fermieri și le urez mult succes!

Locul doi, ocupat de fermierul gazdă Mickael Babinot a fost recompensat cu 10 saci de sămânță Rapool. “A fost un schimb de experiență de bun augur pentru noi toți și s-a văzut la final că tehnologiile diferite aplicate în cultură au dus la rezultate interesante. Eu am ales hibridul Dalton, pe care îl vom semăna în ferma noastră și sunt foarte mulțumit de rezultatul obținut. Vă felicit pentru organizarea acestui proiect!”, a spus fermierul francez.

Podiumul a fost completat de Dragoş Anghelache, care a primit 5 saci de semințe de rapiță. “Vă mulțumesc pentru genetica pe care ne-o puneți la dispoziție și pentru efortul pe care l-ați făcut în derularea acestui concurs. Am ales hibridul Dariot pentru că am experiență cu el. Îl cultiv deja în ferma mea și știam cam ce tehnologie se pretează cel mai bine. Din păcate, vremea din acest an ne-a pus în dificultate în alegerea tehnologiei, dar până la urmă sunt mulțumit de rezultat”, a spus fermierul din județul Vrancea.

Felicitări tuturor participanților, dar și organizatorilor pentru reușita acestui eveniment, în condițiile unui an atât de dificil! Mult succes în activitatea agricolă!