România importă seminţe de floarea soarelui pentru consum uman

Golden Foods, compania care deţine brandul Elmas, importă seminţele de floarea soarelui pentru consum uman, pentru că în România nu există. Golden Foods Snacks face parte dintr-un grup de companii active în România şi Grecia, fiind specializată în producţia şi ambalarea nucilor, alunelor, semintelor si fructelor uscate. 

„Din păcate seminţele de floarea soarelui le importăm pentru că nu există seminţe pentru consum uman în România. Seminţe pentru ulei sunt multe, dar pentru consum uman foarte puţine. Există o firmă care încet, încearcă să ofere seminţe fermierilor. Are un program de agricultură. Am încercat şi noi acum 9 ani cu Agricover, dar am renunţat. Am adus din America seminţe şi le-am dat fermierilor, dar nu ştiu de ce fermierii au renunţat. Probabil a fost o problemă legată de randamente, nu am ştiut care a fost motivul. În schimb cumpărăm seminţe de dovleac din România. Recent, însă, am avut discuţii cu firma care se va ocupa de producerea de seminţe de floarea soarelui pentru consumul uman în România şi am primit asigurări din partea fermierilor că vor cultiva aceste seminţe. Cantitatea de seminţe de floarea soarelui pentru consum uman care urmează a fi realizată este de 2.000 de tone”, a  precizat Kostas Mitzalis, directorul general Golden Foods, în cadrul unei conferinţe de presă.