România, lider la cultura de porumb și floarea soarelui

Astăzi, 31 octombrie 2018, a avut loc deschiderea unei noi ediții INDAGRA, cel mai mare și important târg internațional de produse și echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii și zootehniei, INDAGRA FOOD, târgul internațional pentru industria alimentara, și EXPO DRINK, târgul de vinuri, bere și alte băuturi alcoolice și non-alcoolice.

În deschiderea târgului, ministrul agriculturii, Petre Daea, a susținut o intervenție despre gradul de atragere al fondurilor europene prin FEGA și FEADR, care a depășit 1,2 miliarde euro. Totodată, Daea a punctat faptul că țara noastră ocupă acum poziția de lider la producția de culturi de floarea-soarelui și porumb.

„România şi-a consacrat în acest an poziţia de lider european la culturile de floarea soarelui şi porumb, onorând astfel efortul continuu de obţinere a randamentelor ridicate în 2017 şi 2018″, a declarat Daea.

O veste bună pentru fermieri este intrarea în funcționare a sistemului de irigații și a celui antigrindină, prin care sunt protejate culturile de sezon.

Programul târgului este de miercuri până sâmbătă, între orele 9:00 – 19:00, iar duminică, de la 9:00, la 16:00.