Situația principalelor producții agricole ale României în cadrul UE

În pofida faptului că evoluția sectorului agricol depinde de numeroși factori și de variațiile regionale ale sectorului, se observă câteva tendințe principale la nivel european. Proporția terenurilor agricole din totalul suprafețelor este în scădere, sectorul fiind afectat de ocuparea terenurilor, adică de transformarea acestora în terenuri artificiale. Independent de aceasta, numărul fermelor scade, iar dimensiunea lor medie este în creștere.

România se situează pe a șasea poziție în funcție de suprafața agricolă în clasamantul Uniunii Europene și cu toate că o treime din fermele din Uniunea Europeană se regăsesc în România, acestea reușesc să acopere doar 3,4% din producția agricolă totală.  Ponderea fermelor mici înregistrează cel mai mare procent din UE, acesta depășind 90%, doar 0,5% din fermele românești având suprafețe mai mari de 50 de hectare.

În ceea ce privește performerii în agricultură ai anului 2019, curând vor apărea date care vor prezenta situația, până atunci putem însă aminti producțiile principalelor culturi ale anului anterior, la nivelul UE.

Astfel, 75,8% din întreaga producție de grâu a fost obținută datorită producțiilor ridicate a șapte state membre, respectiv: Franța, Germania, Regatul Unit, România, Polonia, Spania, și nu în ultimul rând, Italia. România, situată pe locul al patrulea la producția de grâu a deținut 7,3% din producția totală de grâu.

În ceea ce privește producția de grâu, România a ocupat primul loc la nivel europeam, devenind cel mai mare cultivator de porumb din UE. Aceasta a fost urmată în clasament de Franța, Ungaria, Italia, Polonia, Spania și Bulgaria.

Totodată, România a ocupat primul loc în Europa și la producția de floarea-soarelui cât și la suprafața cultivată, fiind echivalentul a o pătrime din suprafața totală cultivată cu floarea-soarelui în UE. 90,5% din producția totală de floarea soarelui a fost acoperită de alte patru state membre exceptând România, respectiv Bulgaria, Ungaria, Franța, și Spania.

Institutul Național de Statistică arată totodată că în ceea ce privește producția europeană de rapiță, România s-a plasat pe a cincea poziție în ceea ce privește suprafața totală cultivată și pe cea de a doua în ceea ce privește producția de soia boabe, totalizând 16,1%. La această cultură, Italia a fost fruntașă, obținând 41,1% din producția de soia boabe a Uniunii Europene.