Timfloralis – Festivalul Florilor 2019, la Timişoara

În perioada 19 – 21 aprilie 2019, Timișoara va deveni locul de întâlnire și de expunere a viziunilor artiștilor locali și internaționali. O îmbinare și armonizare a culorilor vii, un mozaic cultural, voci puternice și multe alte surprize vor da farmec orașului. Evenimentul va ”îmbrăca” în flori colorate trei piețe din zona centrală a capitalei Banatului, supranumită și ”Orașul Florilor”.

Conform Primăriei Timișoara, organizatorul celui mai ”parfumat” eveniment public din orașul de pe Bega, Festivalul Florilor ”Timfloralis” a luat naştere din nevoia de a cultiva gustul pentru frumos, fiind emblematic pentru oraşul cunoscut drept “Orașul florilor”.

Timp de trei zile, vor lucra împreună designeri, arhitecţi, peisagişti, florişti internaţionali, ecologişti, studenţi, elevi, şcoli, universităţi, artişti, firme şi comercianţi al căror scop comun va fi de a evidenţia frumuseţea naturii, respectiv a florilor în contextul urban cu tematica ”Floral happiness”.

Proiectul mai cuprinde, în afară de expoziţiile florale şi de aranjamente, workshop-uri atât pentru publicul larg, cât şi pentru florişti profesionişti, spectacole inedite de muzică şi dans, evenimente cu şi pentru copii.

Festivalul florilor va îmbraca, la a cincea ediție, Piața Victoriei, Piața Libertății și Piața Unirii în milioane de flori. Formele artistice de structură florală sub tematica ”Floral Happiness” vor ascunde sâmburi de zâmbete și aspirații înalte, care să inspire și să provoace imaginația privitorilor.