UniCredit acordă fermierilor și întreprinzătorilor din mediul rural din România credite în baza acordului semnat cu Fondul European pentru Investiții

UniCredit Bank demarează acordarea de facilităţi în baza acordului semnat cu Fondul European de Investiții (FEI), prin Programul Fund of Funds, un program cu fonduri atrase din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (FEADR) care are ca obiectiv facilitarea accesului la finanțare pentru fermierii și întreprinderile care activează în mediul rural, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și implementat în România prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020.

 

“Acest acord este o veste bună pentru fermierii și întreprinzătorii din mediul rural din toate categoriile – microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii sau întreprinderi mari -, pe care vrem să îi susținem în demersul de creştere, de creare de noi locuri de muncă şi a unui model de afaceri sustenabil. Astfel, UniCredit își reiterează angajamentul față de sectorul agricol și de economia generată de mediul rural, privind cu interes inclusiv către tinerii fermieri, micro-ferme sau fermele localizate în zone muntoase. Fără doar şi poate, acest acord poate reprezenta un element de susţinere important pentru acei fermieri care, în funcţie de mediul de afaceri sau de industria în care activează, nu dispun întotdeauna de garanţiile solicitate de bănci prin politicile de creditare. O componentă importantă o constituie reducerea de preţ de care beneficiază, dobânda și comisioanele fiind 0 pentru 50% din credit, precum și comisionul de garantare 0 perceput de FEI”, a declarat Septimiu Postelnicu, Vicepreședinte Executiv al Diviziei de Retail UniCredit Bank.

 

Concret, prin acest Program se acordă atât garanție, cât și finanțare pentru 50% din valoarea facilităților de credit. Un plus important de care beneficiază clienții îl reprezintă costul redus la jumătate față de o ofertă standard – prin reducerea la 0 a ratei dobânzii și a comisioanelor pentru cota finanțată/ garantată din fonduri europene (50%), precum și prin comisionul 0 al garanției.

Programul Fund of Funds FEADR oferă clienților UniCredit (microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi mari) o garanție cu finanțare de 50% din fiecare facilitate de maxim 1 milion de euro (credite de investiții) și maxim 300.000 euro (cheltuieli curente), cu maturități de până la 10 ani, având comision de garantare 0.

Se pot finanța cheltuieli care sunt eligibile pentru 5 sub-măsuri din Programul Național pentru Dezvoltare Rurală: sM 4.1 – Investiții în exploatații agricole, sM 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, sM 4.2 – Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole, sM 4.2a – Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol, sM 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. De asemenea, pot fi finanțate cheltuieli pentru beneficiarii contractelor de finanțare semnate cu Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), care pot primi credite pentru contribuția proprie la cheltuielile eligibile în vederea implementării proiectelor.

Mai multe detalii sunt disponibile pe https://www.unicredit.ro.

 

 

Despre UniCredit Bank

UniCredit Bank este parte a UniCredit, bancă comercială paneuropeană puternică, cu un sistem integrat de servicii de banking Corporate şi de Investiţii, care oferă o rețea unică vest-, central- şi est-europeană bazei sale de 26 de milioane de clienți. UniCredit pune la dispoziția clienților săi atât expertiză locală, cât și internațională, oferindu-le acces de neegalat la bănci de top în 14 piețe principale: Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia. Băzându-se pe o rețea internațională de sucursale și filiale, UniCredit deservește clienți în alte 18 țări din întreaga lume.

Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.