„Ziua fascinaţiei plantelor”, eveniment internaţional sub egida EPSO

USAMV Cluj-Napoca, coordonator naţional EPSO (Organizaţia Europeană de Ştiinţa Plantelor), a organizat vineri 17 mai a.c., cea de-a cincea ediţie a evenimentului internaţional „Ziua Fascinaţiei Plantelor”, sub egida EPSO şi cu participarea principalelor instituţii de educaţie şi cercetare din reţeaua naţională EPSO.

EPSO este o organizaţie academică independentă care reuneşte peste 200 de institute de cercetări, departamente şi universităţi din 31 de ţări din Europa şi din întreaga lume.

Scopul evenimentului a fost de a stimula interesul oamenilor cu privire la lumea fascinantă a plantelor, subliniind importanţa ştiinţei plantelor pentru agricultură, pentru producerea durabilă a alimentelor, a energiei, pentru horticultură, silvicultură, precum şi în obţinerea de produse nealimentare sau farmaceutice, cât mai aproape de valorile naturii.

“Evenimentul a fost găzduit de USAMV Cluj-Napoca, iar mesajul cheie este rolul plantelor în conservarea mediului”, a subliniat prof. dr. Carmen Socaciu coordonator naţional RO-EPSO în deschiderea evenimentului.