„Ziua Pepenilor” la Grojdibodu-Dăbuleni

În data de 20 iunie a.c, în localitatea Grojdibodu-Dăbuleni, la ferma familiei Aurelian şi Magdalena Nadia Cioară, s-a organizat cea de a doua ediţie a evenimentului “Ziua Pepenilor”. Manifestarea a avut o latură tehnică, rezultatele din cultură fiind obținute după aplicarea produselor Daymsa. Astfel, invitaţii au aflat care sunt performanţele, dar şi calităţile culturii, respectiv gustul, aroma, dar şi dulceaţa pepenilor.

Așadar, în cadrul evenimentului au fost prezentate particularităţile culturii de pepene în funcţie de sol, dar şi avantajele superioare prin folosirea tehnologiilor Daymsa, furnizor de îngrăşăminte certificate ecologic. Detaliile tehnologice au fost evidenţiate de reprezentantul Daymsa în România & Republica Moldova, Joaquin Gonzalez.

“Anul trecut, compania Daymsa a încheiat un parteneriat cu Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri SCDCPN Dăbuleni, unitate în care culturile se confruntă cu secetă şi arşiţă agresivă, mai ales în perioada verii. Testarările efectuate la stațiune au avut în vedere, pe lângă sporurile de producție şi contribuția produselor la îmbunătățirea structurii solului și absorbției de nutrienți, creșterea fructificării, asigurarea unei uniformități în fructificare, dar și posibilitatea de a corecta deficiențele minerale, respectiv cele de calciu, zinc și mangan. Fără falsă modestie pot să vă spun că rezultatele au fost extraordinare. Tehnologiile Daymsa au oferit calitate şi un spor de producţie considerabil. Anul acesta, la Grojdibodu-Dăbuleni, la ferma familiei Cioară, calitatea, performanţa şi gustul au câştigat”, a precizat Joaquin Gonzalez.

Produse Daymsa au fost testate cu succes în ferma familiei Cioară din comuna Grojdibodu, județ Olt. Printre acestea se evidenţiază:

Naturcomplet®-G este un ameliorator de sol, obţinut dintr-un cărbune special de suprafață produs sub formă granulată ce poate fi aplicat mecanizat. Produsul reprezintă o soluție ideală pentru îmbunătățirea calităţii solului, favorizând absorbția elementelor nutritive în arealul de cultură.

Raiza® Mix este un produs de ultimă generație dezvoltat special pentru stimularea puternică a sistemului radicular și creșterea absorbției hranei, mai ales în fazele de germinare, înflorire, legare, dezvoltare a fructelor, dar şi în condiţii de boli sau stres. Raiza este un produs ce conține extract de alge marine (Ascophyllum nodosum) total solubil în apă, îmbogățit cu L-aminoacizi liberi.

Naturamin®-WSP este un produs pe bază de 80% aminoacizi liberi, favorizând activitatea culturii în momentele de dezvoltare maximă, cu scopul obținerii unei productivități maxime. El ajută cultura să depășească situațiile de stres provocate de fitotoxicitate, secetă, mane, temperaturi extreme și boli.

Cytoplant®400 este un produs care stimulează diviziunea celulară a organelor plantelor aflate sunt în dezvoltare şi mobilizează substațele nutritive.

Pleniflor® ajută la stimularea puternică a proceselor implicate în inducerea înfloririi și legării fructelor, pentru a obține o mai mare cantitate de fructe.

Folitex® este un fertilizator lichid, special conceput pentru corectarea dezechilibrelor fiziologice cauzate de lipsa unor elemente esețiale, precum calciu, mageziu, potasiu și bor. Produsul poate fi aplicat atât foliar cât și radicular. Datorită asimilării rapide, necesită o perioadă foarte surtă de timp pentru obținerea rezultatelor satisfăcătoare împotriva deshidratării tulpinii (tulpină neagră), fructelor moi, boabelor acide, fructelor rupte etc.

Naturfruit® este un îngrășământ lichid cu o concentrație foarte mare de potasiu. Acest fertilizator se aplică în momentele când cerințele plantelor pentru potasiu sunt maxime. Datorită formulării sale speciale, Naturfruit este foarte rapid asimilat de către plante și translocat acolo unde este nevoie de el, îmbunătățind astfel precocitatea, mărimea, gustul și culoarea fructelor. Tot datorită formulării sale cu acizi organici dicarboxilici, acesta nu crește pH-ul soluțiilor în care este preparat, scăzând astfel riscul hidrolizei alcaline a substanțelor active.

Terrenova® este un produs care blochează îngrășămintele din sol, ajută la înrădăcinare, îmbunătățește structura solului, furnizează fosfor asimilabil și mobilizează fosforul în sol, activează flora microbiană benefică, fiind un excelent protector al plantelor şi un bun stimulator de creștere.

Retenol® este un bioadjuvant care împiedică producerea fenomenelor de retractare și explodare a picăturilor (prin absorbția energiei cinetice), permițând aderarea picăturilor, chiar și a celor de mari dimensiuni, pe suprafața de contact, indiferent de mărimea acesteia. Produsul fixează, reține, nu alunecă, are efect de omogenizare și anti-spumare, dar şi de protecție împotriva razelor ultraviolete.

Fermierii prezenţi la eveniment au apreciat cultura de pepeni, concluzia fiind că produsele Daymsa influențează favorabil culturile şi sporesc producțiile.

Detalii despre produse la reprezentantul în România – Joaquin Gonzalez – tel: 0745.643.165 sau pe www.daymsa.com.