16 octombrie, Ziua Mondială a alimentelor

Ziua Mondială a alimentelor este sărbătorită anual în toată lumea, fiind un bun prilej pentru a discuta măsurile necesare în lupta cu foametea și sărăcia, la nivel global. În România, autoritățile administrației publice centrale și locale, precum și organizațiile neguvernamentale pot organiza manifestări și acțiuni publice dedicate acestei sărbători, luând în considerare culoarea galbenă drept culoare specifică a zilei, potrivit art. 2 din legea nr. 47/2016.

În acest moment, una dintre cele mai mari probleme legate de schimbările climatice este securitatea alimentară. Mulți dintre cei mai săraci sunt fermierii și pescarii afectați de temperaturile ridicate și de un număr tot mai mare de schimbări climatice care afectează culturile.

În același timp, faptul că populația globală crește în mod constant și se așteaptă să ajungă la 9,6 miliarde până în 2050 ne îndeamnă să tragem un semnal de alarmă. Tocmai de aceea, pentru a răspunde unei astfel de cereri, agricultura și sistemele alimentare vor trebui să se adapteze efectelor negative ale schimbărilor climatice și să devină mai rezistente şi mai durabile.

„Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură solicită tuturor țărilor să investească mai mult în dezvoltarea rurală. Prin consolidarea rezistenței fermierilor mici putem garanta securitatea alimentară pentru foametea de la nivel global și, de asemenea, putem reduce emisiile.”