Albine și apicultori: deputații europeni au stabilit o strategie de supraviețuire pe termen lung la nivelul UE

Aproximativ 600.000 de apicultori din UE produc aproximativ 250.000 de tone de miere pe an, ceea ce face ca UE să fie al doilea producător mondial după China. Cei mai mari producători din UE în 2016 au fost România, Spania și Ungaria, Germania, Italia și Grecia.

UE importă aproximativ 200.000 de tone de miere, în principal din China, Ucraina, Argentina și Mexic. Testele efectuate de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei au arătat că 20% din probele prelevate la frontierele externe ale UE sau la sediile importatorilor nu respectau standardele UE.

Deputații europeni îndeamnă UE și statele membre să investească mai mult în protejarea sănătății albinelor, în lupta împotriva falsificării mierii și susținerea apicultorilor.

UE are nevoie de o strategie pe termen lung, pentru a îmbunătăți sănătatea albinelor și pentru a reconstrui populația de albine, afirmă Parlamentul într-o rezoluție adoptată joi cu 560 voturi pentru, 27 voturi împotrivă și 28 abțineri.

În acest sens, deputații europeni solicită:

  • un plan de acțiune la nivelul UE pentru combaterea mortalității albinelor;
  • programe de reproducere pentru a spori rezistența la speciile invazive, cum ar fi Varroa destructor, bondarul asiatic etc;
  • mai multe cercetări pentru a dezvolta medicamente inovatoare pentru albine și pentru a spori disponibilitatea acestora;
  • interzicerea tuturor pesticidelor cu efecte negative dovedite științific asupra sănătății albinelor, inclusiv a neonicotinoidelor și a alternativelor sigure pentru agricultori și avertizarea în avans a perioadelor de pulverizare a culturilor pentru a evita rănirea albinelor.

„Trebuie să facem tot posibilul pentru a ne proteja mierea și albinele, deoarece 76% din producția alimentară din Europa se bazează pe polenizare, iar albinele sunt indispensabile pentru securitatea alimentară”, a declarat raportorul Norbert Erdős (PPE, HU).

„Parlamentul a propus astăzi o strategie de supraviețuire pentru albinele și apicultorii noștri și un plan de creștere a transparenței pentru consumatorii noștri prin înlocuirea etichetei incomplete și, prin urmare, inacceptabile”, a explicat el.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*