Busuiocul (Ocimum basilicum – familia Labiatea – în care sunt cuprinse plante medicinale și aromatice de la care se folosesc frunzele sau iarba, precum: menta, maghiranul, isopul, cimbrul, roinița, salvia, lavanda și altele).
Renumit pentru aroma sa deosebită, busuiocul și-a câștigat o poziție fermă atât în mintea bucătarilor-șefi de la restaurante, cât și în bucătăria majorității gospodinelor.
În plus, pe lângă aroma sa plăcută, această plantă mai aduce și o multitudine de beneficii pentru sănătate datorită conținutului mare de minerale și vitamine, fiind renumită pentru proprietățile sale terapeutice.
Busuiocul este originar din Extremul Orient, însă astăzi cunoaște o răspândire globală, fiind cultivat în mai toate grădinile de la țară, fiind apreciat de străbunii noștri și utilizat în versurile din folclor.
Pentru parfumul său, țărăncuțele așezau crenguțe de busuioc în rafturile cu haine, astfel alungau moliile și ofereau prospețimea unui miros plăcut rufelor.
Proprietățile busuiocului sunt date de conținutul de substanțe active pe care le conține, așadar utilizările acestei plante sunt multiple: terapeutic pentru acțiunile sale (carminativă, galactogogă, antiinflamatoare, febrifugă, antifungică, diuretică etc.) cu numeroase beneficii asupra organismului, industrial (producția de cosmetice și medicamente) și alimentar (condimentarea preparatelor culinare).
Atât frunzele cât și semințele sunt folosite ca aromatizant nelipsit în industria alimentară producătoare de preparate din carne și pentru felurite băuturi; căci busuiocul mărunțit este unul dintre acele condimente care se bucură de o mare apreciere în bucătăria franceză, dar nu este utilizat ca mirodenie numai în Franța, ci și în Italia, Grecia, Spania, România și alte țări. Meniuri în care mai este utilizată această mirodenie: supă-cremă de legume cu busuioc, fripturi, sosuri de roșii cu busuioc, pâinișoare graham condimentate cu busuioc și altele. În bucătăria românească busuiocul mai este folosit și la prepararea murăturilor.
Uleiul volatil extras din florile de busuioc are o valoare terapeutică incontestabilă, menționată încă din timpuri străvechi, ca relaxant al sistemului nervos și în caz de răceli ajută la desfundarea căilor respiratorii.
Ceaiuri și medicamente! În industria farmaceutică busuiocul intră în componența ceaiurilor medicinale (o linguriță de busuioc la o cană de apă, se bea de 3 ori pe zi) recomandate pentru tratamentul asmului bronșic și a tusei convulsive, iar preparatele farmaceutice pe bază de busuioc sunt benefice în: afecțiuni digestive, anorexie, colici intestinali, diaree, ca tonifiant al sistemului nervos, ca remediu antispasmodic sau în combaterea unor procese inflamatorii ale căilor respiratorii (inhalație de abur cu ceai de busuioc dimineața și seara înainte de culcare). Ceaiul de busuioc stimulează pofta de mâncare și alină durerea de cap, iar pentru femeile însărcinate este benefic în sporirea lactației.
În industria cosmetică și a parfumurilor se utilizează uleiul volatil din busuioc, căci aroma acestei plante este durabilă și plăcută. Busuiocul are proprietăți antifungice, de aceea este folosit în prepararea cremelor și a unguentelor recomandate pentru exzeme, micoze, dermatoze și răni deschise.
În sedințele de masajoterapie sunt folosite felurite uleiuri și creme pe bază de uleiuri naturale pentru relaxarea organismului sau tratament pentru diverse boli. Uleiul volatil din flori de busuioc este folosit în masajoterapie pentru proprietățile sale carminative (procedură: aplicați puțin ulei de busuioc pe burtica bebelușilor sau a adulților și masați ușor – efectul va fi de calmare a durerilor abdominale și favorizarea evacuării gazelor intestinale) și antispasmodice (efectul masajului cu ulei de busuioc este de relaxare și alungarea durerilor musculare).
Se pot face și băi în care se adaugă 10 picături de ulei eteric de busuioc pentru tratarea infecțiilor și a rănilor, rezultatul pe care îl aduce această procedură este de grăbire a vindecării zonelor afectate, căci busuiocul este un bun dezinfectant.
Busuiocul este o plantă anuală, cu tulpina ramificată, înaltă de 30 – 60 cm, cu frunze mărunte, oval lanceolate, ce formează aspectul de tufă deasă foarte decorativă și în întregime aromată. Există mai multe varietăți de busuioc:
- comun (cu flori albe și mici, frunze verzi lucioase sau varietatea de busuioc comun cu flori violet care este mai puternic parfumat);
- pitic (Ocimum minimum – este de talie mică, utilizat mai mult la ghiveci pentru pervazul ferestrelor);
- busuiocul-ca-salata (Ocimum lactucae foliae – apreciat de grădinari pentru frunzele mari, gofrate sau ondulate, ușor de cules și foarte parfumat);
- busuiocul-cu-parfum-de-lămâie (Ocimum citriodorum – cu aspect piramidal al tufei, încărcată de ciorchini florali ce apar printre frunzele ascuțite și zimțate; este un soi îndrăgit de amatorii de „grădina la apartament”);
- busuiocul creț și altele.
În țară la noi, cel mai des cultivat se găsește soiul local „De Radovanu”. Semințele de busuioc sunt mici, negre, oval-alungite; protejate de o substanță mucilaginoasă care le înconjoară.
La fel ca și semințele de in, semințele de busuioc se umflă când sunt umectate și – în funcție de soi – într-un gram pot fi între 800 – 1500 de semințe.
Substanțele active ale busuiocului sunt date de uleiul volatil din florile sale (Herba Basilici), bogat în estragol (până la 80%), camfor, anelol și linalool. Semințele busuiocului conțin mucilagii, iar frunzele sale conțin taninuri și saponozide triterpenice.