Cătina albă (HIPPOPHAË RHAMNOIDES L.) – plantă de cultură

Prof. univ. dr. ing. dr.h.c. MIHAI BERCA

Avantajele aduse de cătină în zona sănătății și a nutriției umane, pe lângă cele de stabilizare ecologică a solurilor și ecosistemelor, au condus la o cerere din ce în ce mai mare a acestei valoroase plante pe piața internă, dar mai ales pe cea internațională. Cererea a vizat atât valoroasele fructe, cât și celelalte părți ale plantei (lăstari, frunze, flori, rădăcini), toate abundente în diferite substanțe bioactive, utile sănătății oamenilor și animalelor, solului și chiar iernatului albinelor.

Cultivarea cătinei a devenit urgent o necesitate, experiențele privind cultivarea ei începând încă din anul 1980 la Institutul de Cercetări pentru Producție Pomicolă de la Mărăcineni, la Stațiunea de Cercetări de la Bacău, la Facultatea de Horticultură a Institutului Agronomic din Iași, dar și în alte puncte nevralgice, cu soluri mobile, care trebuiau stabilizate și dirijate spre formarea unor ecosisteme durabile.

Specialiștii din silvicultură au fost primii care au semnalat necesitatea fixării și valorificării pe această cale a terenurilor supuse eroziunii prin apă și vânt. În felul acesta au apprut formații de cătinișuri în zona colinară a țării (județele Prahova, Dâmbovița), dar și pe nisipurile din Delta Dunării, de la Letea, Cordon, Sistovka, Sfântu Gheorghe (Andronic, 2017).

Tot silvicultorii au fost aceia care, după 1980, au plantat și consolidat peste 300 ha cătină în județul Iași, în zona localităților Bârnova, Dolhești, Rediu, Adamache. Scopul a fost acela al valorificării terenurilor degradate și mai ales a consolidării lor ecologice. Reținem, însă, contribuția majoră a SCPP Bacău (SC Fructex SA) în munca de pionierat pentru înființarea primelor cătinării, dar și pentru munca lor de cercetare.

În Delta Dunării cătina a aderat bine la dunele formate din nisipuri frecvent mișcătoare și, împreună cu alte plante specifice zonei, au format habitate (ecosisteme unice) care nu se mai găsesc în altă parte și în care cătina se dezvoltă cu rezultate excelente, mai ales privind calitatea producției, sănătatea ei și conținutul ridicat în vitamine și substanțe bioactive necesare sănătății publice și ecologice.

O plantație de cultură de cătină reprezintă un ecosistem organizat care se supune unui management al culturii, reieșit dintr-o cercetare tehnologică care vizează mai multe aspecte.

1. Terenul ales este de preferat să fie unul cât mai plan. Din această cauză, putem afirma că cultura este înființată pentru fructe, flori și frunze și mai puțin pentru conservarea solului. Culturile înființate în aceste condiții pot deveni și reale prisăci, unde, în mod integral, pot fi localizate numeroase stupine, polenul de cătină fiind extrem de căutat, apreciat și scump. În același mod, integrat în cultura tip prisacă, se pot fabrica o serie de produse ideale pentru sănătatea socială și umană, iar zona este volatilizată cu mirosurile de flori și polen de cătină, foarte potrivite pentru îmbunătățirea sistemelor respiratorii.

2. Solul potrivit pentru o plantație de cătină se găsește frecvent în zonele ușoare, cu textură nisipoasă, bine aerisite și permeabile, cu o reacție neutră – slab acidă (pH = 6-7,5) și o umiditate în aer de 60-80%. Cătina este o plantă lacomă, cu consum mare de azot și fosfor. Nu uităm, însă, că planta trăiește într-o simbioză extrem de eficace cu genul Frankia, care aduce în sol mai mult azot decât consumul necesar plantelor. Fosforul, pe de altă parte, îl va lua din mineralele solului și/sau din îngrășămintele aplicate. Din acest motiv asociația de plante din jurul cătinei nu trebuie distrusă integral pentru că, prin acizii organici eliberați îndeosebi de rădăcinile gramineelor, se solubilizează o cantitate mai mare de ioni de P2O5 și se evită sau se reduce aplicarea fosforului manual.

3. Expunerea este de preferat să fie una care să asigure plantelor de cătină cât mai multă lumină. Nu se cultivă în alternanță cu alți arbuști sau arbori (vezi și Fig. 1).

Fig. 1. Plantație de cătină (www.pestre.ro)

4. Condiții climatice. Cătina este puțin pretențioasă la temperaturi, putând lejer să suporte –30 → –40°C, fără leziuni. Deși preferă o umiditate relativ stabilă în aer, planta se adaptează foarte ușor la secetă. Își încetează ușor creșterea, după care revine în perioadele umede.

5. Materialul biologic de plantare poate să fie de sorginte naturală sau poate proveni din zone și câmpuri de ameliorare, care au trecut prin procese specifice de îmbunătățire genetică, din care au rezultat soiuri valoroase, viguroase, productive. Există deja un număr foarte mare de soiuri. Vom cita câteva dintre ele după „Agenția Zonei Montane”, cei dornici de detalii putând găsi detaliile în materialul lor integral. S-au creat soiuri în care ghimpii au fost păstrați, dar și soiuri în care aceștia au fost eliminați pentru a se ușura îndeosebi recoltatul:

a) cu spini: Serpenta, Auraș, Ovidiu, Delta PR, Delta M, Tiberiu, Ajurat, Augustin etc.

b) fără spini: Gigant, Soare, Altai, Prieten, Excelent etc.

În Fig. 2 prezentăm un arbust de cătină fără spini, ceea ce aduce mari avantaje recoltatului și nivelului producției, dar reduce foarte ușor concentrația în elemente bioactive a fructelor, frunzelor și florilor.

Fig. 2. Soiul de cătină Altai, fără spini (www.gradinamax.ro)

6. Plantarea se face cu butași înrădăcinați, recoltați din pepiniere speciale sau chiar natural. Terenul se pregătește din toamnă, după recoltarea grâului, pe care îl recomandăm ca plantă premergătoare. În funcție de forma de conducere a plantației, distanța dintre rânduri poate fi de maxim 3 m, iar pe rând de 2 m. În cazul unor plantații clasice, cu arbuști liberi, distanța se mărește la 3-4 m, respectiv 1,5-2 m. Cătina fiind dioică, se va asigura o plantă masculă la 8-10 plante femele.

Puieții se plantează în gropi prestabilite, cu dimensiunile de 45/45/40 cm. Gropile se construiesc tot timpul de aceeași parte a pichetului. La gropi, în funcție de disponibilitate, se adaugă circa 4-6 kg gunoi fermentat, 20-30 g superfosfat și 20-25 g sulfat de potasiu. Butașii înrădăcinați se așează în groapă la o adâncime de 5-6 cm față de suprafața solului. Apoi se umple groapa cu pământ și totul se termină cu o ușoară mușuroire. Plantarea se face toamna sau primăvara.

7. Sistemul de conducere. Două tipuri sunt răspândite în România:

a) Fără trunchi – tufe aplatizate;

b) Tufe globuloase.

8. Întreținerea culturii de cătină se va realiza ținând cont și de rolul ei protector contra eroziunii, de accea este de preferat să rămână înierbată. Tăierile sunt asemănătoare cu cele ale pomilor fructiferi – de formare și/sau de rodire.

9. Recoltarea. În țara noastră se face cu precădere manual, cu ajutorul forfecuțelor și, uneori, sacrificând ramuri ale arbustului. Se pot recolta, în acest fel, 5-10 kg/zi. Utilizând unelte ajutătoare (furculițe, piepteni, greble etc.) se poate mări randamentul până la 20-22 kg/zi. Mecanizat, se pot folosi scuturătoare electrice sau pneumatice, care măresc de 8-10 ori randamentul la recoltare.

10. Ambalarea fructelor se face în cantități mici, de maxim 5 kg, care iau drumul procesării sau al congelării.