Comisarul european responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară, Vytenis Andriukaitis, întâlnire de gradul zero cu ministrul Petre Daea

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a avut o întâlnire în data de 19 octombrie 2017, la sediul instituţiei, cu Vytenis Andriukaitis, comisarul european, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară. Alături de delegaţia comisarului european au participat și oficiali ai Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Printre subiectele abordate în cadrul întâlnirii s-au numărat pesta porcină africană, pesta porcină clasică, neonicotinoidele, dublul nivel de calitate al produselor agroalimentare, bunăstarea animalelor.

În deschiderea întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Petre Daea a mulţumit reprezentanţilor Comisiei Europene pentru tot sprijinul acordat în combaterea focarului de pestă porcină africană confirmat la sfârşitul lunii iulie 2017 în România, într-o exploataţie de la periferia municipiului Satu Mare. Imediat după apariția suspiciunii de pestă porcină africană, autoritățile veterinare județene, împreună cu celelalte autorități teritoriale implicate în controlul bolii, au luat toate măsurile de control necesare pentru stoparea răspândirii virusului, așa cum prevede legislația europeană în vigoare, Directiva Consiliului 2002/60/CE transpusă în legislația națională și a fost pus în aplicare planul național de contingență pentru pestă porcină africană. Comunicări despre confirmarea bolii au fost făcute imediat către Comisia Europeană (CE) și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE). De atunci situația este stabilă, neînregistrându-se alte focare de pestă porcină africană.

Ulterior, România a primit vizita Echipei de Urgenţe Veterinare a Comisiei Europene, aceasta fiind impresionată de rapiditatea cu care au fost luate măsurile legale pentru stoparea difuzării virusului și controlul circulației animalelor.

Comisarul european a apreciat modul în care România a gestionat această problemă şi a pus accentul pe importanţa unei comunicări corecte între toate părţile implicate astfel încât să poată acţiona împreună ori de câte ori situaţia o impune.