Cultivarea pătrunjelului în gradina casei!

Pătrunjelul se cultivă pentru rădăcinile sale şi pentru frunzele sale aromate. Este o plantă care tolerează bine temperaturile scăzute dar nu rezistă gerurilor intense. Terenul ideal pentru cultivarea pătrunjelului este cel de textură mijlocie, cu un pH uşor acid lucrat în profunzime.

Pătrunjelul poate fi cultivat pe aceiaşi suprafaţă după trei sau patru ani; nu este indicat să se cultive după alte plante din familia umbelifere, dar se poate cultiva după toate tipurile de legume.

Pătrunjelul se poate cultiva asociat cu ceapă, ridichi, spanac; poate completa şi golurile rămase de la răsădit la ardei, roşii, vinete.

Pătrunjelul se poate semăna pe mici suprafeţe distribuind uniform pe strat o cantitate de 1-2 grame de sămânţă pentru un metru pătrat de teren sau se poate semăna pe rânduri la o distanţă de 20 de centimetri între rânduri şi de 3-4 centimetri între plante pe rând.

Semănatul se poate face distribuind seminţele uniform după care se acoperă cu un strat de câţiva milimetri de pământ fin. Ca să se grăbească germinaţia seminţele de pătrunjel se pot ţine la înmuiat în apă câteva ore înainte de semănat.  Pentru o răsărire uniformă la cultivarea pătrunjelului înainte de semănat se poate iriga terenul.

Nu este bine să irigăm după semnat, există riscul să descoperim seminţele sau să le îngropăm prea adânc; va avea ca efect o răsărire neuniformă. Fertilizarea pentru cultivarea pătrunjelului se face toamna la pregătirea terenului distribuind 3-4 kilograme de gunoi de grajd sau compost pentru un metru pătrat de teren; trebuie încorporat în sol la o adâncime de circa 30 de centimetri la săpatul adânc de toamnă.

Pentru cultivarea pătrunjelului primăvara terenul trebuie mărunţit şi nivelat foarte bine înainte de semănat. Pe durata ciclului vegetativ la cultivarea pătrunjelului ternul trebuie păstrat curat de buruieni şi cu o bună aerisire pentru a stimula dezvoltarea rădăcinilor. Recoltarea se face eşalonat în funcţie de nevoile de consum tăind frunzele de pătrunjel la circa doi centimetri de nivelul solului. Frunzele de pătrunjel au capacitatea de a regenera deci într-un an se pot face două sau trei recolte.