Cultura plantelor nucifere este foarte preţioasă pentru ţara noastră

Cultura plantelor nucifere şi, în mod deosebit, a nucului este foarte preţioasă pentru ţara noastră, datorită valorii alimentare a fructelor şi a veniturilor ridicate pe care acestea le aduc. Dacă ştim să facem o microzonare corectă la care condiţiile ecologice să corespundă în optim necesităţilor nucului, să alegem cu cea mai mare atenţie soiurile pentru plantaţie şi să aplicăm tot lanţul tehnologic de înfiinţare şi exploatare a plantaţiei, cu siguranţă că vom realiza o cultură nucicolă de înalt nivel productiv şi calitativ.

Unii doresc să realizeze plantaţii de 2 până 30 ha sau mai mult şi, în consecinţă, ar trebui să ţină cont dacă în microzona respectivă factorii climatici sunt favorabili, adică să nu scadă temperatura în iarnă sub -26 sau -280C, deoarece  pagubele sunt foarte mari atât la producţie, dar mai ales la pomi (lemnul de 2-5 ani degeră sau pomii chiar mor). Se ştie că s-au înfiinţat plantaţii de nuc şi în zone unde temperaturile din iarnă ajung la niveluri chiar sub -300C (nordul Moldovei, estul Transilvaniei), efectele alegerii unor astfel de locaţii sunt foarte vizibile. Pe de altă parte încă mai persistă ,,ideea” că nucul merge pe orice tip de teren. O astfel de greşeală compromite în totalitate ideea de plantaţie intensivă. Terenul trebuie să fie uniform, plan sau uşor în pantă, cu soluri cu textură medie sau uşoară, bine drenate, fertile, cu un pH de 6,0-8,0. Nucul poate fi cultivat şi pe terenuri cu pante mari, cu soluri argiloase, dar aceste culturi sunt cu scop antierozional, pentru lemn şi sporadic pentru fructe. Pe astfel de terenuri creşterea plantelor este înceată, intrarea pe rod târzie şi fructificarea redusă.

Problema de fond a culturii nucului rămâne partea biologică, respectiv complexul soi şi portaltoi.  Ca portaltoi folosim selecţii de Juglans regia bine adaptate zonelor din ţară. Se va evita portaltoiul Juglans nigra, care deşi are vigoare mai redusă, este puternic afectat de virusul Cherry Leaf Roll care provoacă ,,boala liniei de cerneală”. Pomii altoiţi infectaţi pier foarte repede în plantaţii.  Soiurile folosite în cultura nucului au diferite origini şi caracteristici, dar toate provin din specia J. regia (nucul persan, englezesc sau carpatic). Numărul de soiuri la nivel mondial este destul de redus comparativ cu mărul, părul, prunul, etc. Aceste soiuri pot fi împărţite în două categorii distincte:

  • soiuri cu fructificare terminală, aşa cum sunt toate soiurile româneşti, bulgăreşti, sârbeşti, etc.
  • soiuri cu fructificare laterală, în general provenite din S.U.A. şi Franţa şi care sunt adaptate unor zone mai calde (California, Italia, Spania, sudul Franţei, etc).

La prima vedere am dori cu toţi să cultivăm numai soiuri cu fructificare laterală pentru că au o producţie mai mare cu 1-2 t/ha decât celelalte. Numai că, obligatoriu trebuie să ţinem cont că aceste soiuri:

  • sunt mai slab rezistente la gerurile din iarnă decât cele cu fructificare terminală şi, de aceea, trebuie să fim atenţi unde le plasăm în plantaţii şi ce microzone alegem;
  • sunt foarte sensibile la atacul bacteriozei (Xanthomonas campestris pv. juglandis), boală extrem de păgubitoare care afectează mai ales fructele, ramurile şi chiar frunzele;
  • soiurile cu fructificare laterală pornesc în vegetaţie, de regulă, mai timpuriu decât celelalte soiuri şi pot fi afectate de îngheţuri în perioada de înflorire şi legare a fructelor;
  • soiurile cu fructificare laterală necesită o agrotehnică de nivel înalt pentru ca pomii să producă creşteri anuale de 0,6-1,2 m, pe care să poată fructifica lateral, altfel producţia este comparabilă cu cea a soiurilor cu fructificare terminală.

În ultimii ani comercianţii de material săditor au introdus multe soiuri din alte ţări şi le-au distribuit. Soiurile aduse au fost atât dintre cele cu fructificare laterală, cât şi din cele cu fructificare terminală, dar nu s-a ţinut cont de nivelul temperaturilor negative din iarnă şi dacă aceste soiuri prezintă o comportare bună faţă de boli şi în procesul de producţie. Ce s-a întâmplat se cunoaşte foarte bine în mai toate zonele ţării.

După 20 de ani de activitate de cercetare în care s-a studiat şi evaluat comportarea soiurilor cu fructificare terminală şi a celor cu fructificare laterală s-a ajuns la concluziile următoare:

  • în toate zonele favorabile pentru cultura nucului este indicat să se planteze soiuri cu fructificare terminală (în special româneşti) şi rezistente la temperaturile scăzute;
  • în unele microzone din sudul şi vestul ţării în care temperaturile din iarnă nu coboară sub -20 sau -24oC pot fi cultivate complementar (în proporţii de 5-10% dintr-o plantaţie) şi unele soiuri cu fructificare laterală (Vina, Hartley, Fernette, Lara).