Datini și obiceiuri strămoșești cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Odată cu Sărbătorile de iarnă asistăm la cele mai frumoase tradiţii româneşti. Iarna este păstrătoare de obiceiuri şi datini populare, ce provin din trecut, dar continuă şi în ziua de azi, parcă cu aceeaşi intensitate.

E frumos să vedem că se păstrează datinile și obiceiurile strămoșești chiar şi în condiţiile în care progresul schimbă zilnic viața societății. Odată cu sosirea sărbătorilor de iarnă – Crăciunul, Anul Nou, Sf. Vasile, Boboteaza sau Sf.Ioan – asistăm cu plăcere la datinile și obiceiurile care  readuc puntea între generaţii, transpunându-le în cotidian.

Zilele dintre Crăciun și Bobotează sunt cele mai bogate în obiceiuri și datini strămoşeşti. În ajunul Crăciunului este “Bună dimineaţa” şi “Steaua”, datină religioasă, iar ajunul Anului Nou este “Colindul” și “Colindul cu plugul”, cântec de natură agricolă. În prima zi a anului vin copiii cu “Sorcova” să ureze an bun și norocos.

Aceste obiceiuri și datini, așa cum au fost păstrate, reprezintă caracteristica vieții noastre naționale românești.