“Este o mare provocare să păstrezi un echilibru între latura profesională și familie!”

Interviu cu Cornelia Pistol, International Key Account Manager Saaten Union

Cum s-a derulat evoluția dumneavoastră profesională în agribusiness?

De copil “am prins gustul” pentru agricultură, deoarece provin dintr-o familie de legumicultori cu tradiție din zona de sud a țării, comuna Izbiceni, un mare bazin legumicol. Astfel, am dezvolat o afinitate pentru acest domeniu incredibil de frumos și inovativ și știam că acesta va fi drumul pe care trebuie să îl urmez. Scopul îl aveam, însă viața la o Universitate mare din București nu era destul de ușoară. Pot spune că am avut șansa să întâlnesc în drumul meu, așa cum îmi place să spun “oameni de calitate”, dar și specialiști de excepție care îți împărtășeau cu bucurie din tainele agriculturii.

Am început activitatea într-o companie mai mică, cu acționariat japonez, însă extrem de riguroasă și cu profesioniști de­săvârșiți care m-au ajutat să pun “cărămidă cu cărămidă” la formarea mea profesională. Aici am învățat că fără să ai o mare pasiune pentru acest domeniu, să fii dispus să lucrezi în câmp pe ploaie, pe caniculă, nu poți înțelege pe deplin situațiile și problemele pe care le au uneori fermierii noștri.

Apoi, drumul m-a dus către una dintre cele mai mari companii din agribusiness, unde am învățat cum se produce sămânța în câmp, dar și toate etapele prin care trece sămânța în fabrica de procesare. Mai presus de toate, am învățat cum se face controlul de calitate al semințelor pe toate verigile tehologice, de la semănat formele parentale, urmând protocolul pentru fiecare hibrid, controlul purității varietale, până la verificarea calității semințelor prin normele ISTA/CE în vigoare.

Mai departe, am mers către o companie cu capital 100% nemțesc, Saaten Union România și am adăugat la experiența mea profesională partea de cercetare, testare și selectare material pentru portofoliu comercial, dar am completat și cu partea comercială, în care simt că mă regăsesc cel mai bine, prin prisma faptului că pot interacționa mai mult cu clienții noștri.

În cadrul echipei am găsit modele demne de urmat atât pentru partea pro­fesională, dar și pentru partea personală. Tot timpul mi-a plăcut să le pot îmbina pe ambele. Pot afirma că aici mă simt ca “acasă” și simt că nu există provocări profesionale unde să nu găsesc susținere și ajutor din partea echipei, din partea “familiei” Saaten Union România.

Care sunt elementele motivaționale în cariera dumneavoastră și care este filosofia de business după care vă ghidați?

Trebuie precizat că agricultura a devenit un segment din ce în ce mai competitiv, iar pentru acest lucru trebuie să dai dovadă de implicare, perseverență, capacitatea de învățare continuă, dar și de o mare putere de adaptabilitate.

Însă, cu sinceritatea recunosc că cel mai important și motivant factor pentru mine este familia. De aici îmi iau toată energia pozitivă și încrederea de care am nevoie. Întotdeauna mi-am dorit să le întorc toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru mine încă de la început.

Filosofia mea profesională este: munca, bunul simț, răbdarea, dorința de a nu dezamăgi și de a învăța, puterea de a duce toate proiectele la capăt.

Cât de solicitantă și provocatoare este activitatea în agribusiness?

Consider că dacă ai șansa să lucrezi într-un domeniu care îți place, să fii înconjurat de oameni care să te facă să simți că și tu poți, nimic nu este prea greu sau complicat. Este adevărat că lucrăm într-un domeniu de piață extrem de tehnic, însă dacă ai și norocul să ai alături mentori și oameni de valoare, totul este posibil. Este adevărat că uneori sunt perioade în care muncim și câte 14 ore pe zi, dar dacă faci totul cu implicare, seriozitate și devotament nu simți că este dificil.

Câteodată este o mare provocare să păstrezi un echilibru între latura profesională și familie, însă satisfacția deplină este atunci când reușești.

Ce sfaturi le oferiţi tinerelor aspirante la o carieră de succes?

În primul rând, este important să se gândească foarte bine la ceea ce își doresc de la viitorul lor profesional, fără să lase lucrurile la voia întâmplării. Femeile trebuie să aibă curaj și să-și stabilească obiective, uneori chiar mărețe. Modelele care pot ajuta tinerele generații sunt femeile de succes din jurul nostru. Acestea au încredere în forțele proprii, sunt creative și știu foarte bine să își organizeze și viața personală.

Vă rugăm să transmiteţi un mesaj de suflet tuturor femeilor din agricultură.

Eu consider că suntem extrem de norocoase că am hotărât să fim parte din această frumoasă ramură, și anume, agricultura. Cred cu tărie că este o meserie în egală parte atât pentru bărbați, dar și pentru femei, care necesită extrem de multe cunoștinte tehnice, răbdare, dar și perseverență. Doar în această combinație poți realiza lucruri frumoase și valoroase.