Dudul este arbore originar din Asia, aclimatizat în ţarã şi cultivat în scop tehnic, frunzele fiind folosite pentru hrãnirea viermilor de mãtase, dar şi în scop alimentar, pentru fructe.
Dudul alb, originar din China, a fost adus în bazinul mediteranean de către greci pentru creşterea viermilor de mătase iar cel negru, adus din Persia şi Transcaucazia (frunzele sale nu sunt consumate de viermii de mătase). Ambele specii cresc cultivate în special în zonele de sud ale ţării noastre.
În scop medicinal se folosesc frunzele, atât de la dudul alb, cât şi de la cel negru. Pentru ceai, se recolteazã frunzele tinere, fãrã codiţã.De-a lungul timpului, dudul a fost cunoscut sub mai multe denumiri populare, printre care cele mai folosite sunt: agud, iagod, mura, fragar.
Dudul avea mai multe întrebuinţări în tradiţia populară: frunzele constituiau hrana viermilor de mătase, dudele puse la fermentat erau folosite pentru producerea ţuicii, ceaiul din frunze de dud era utilizat în vindecarea bolilor de ficat, din dud negru, coaja ramurilor strânsă primăvara, se fierbea, apoi se îndulcea cu zahăr, după care se lua dimineaţa pe stomacul gol, pentru tratarea contra teniei. Preparatele din frunze de dud sunt un mijloc adjuvant în tratamentul diabetului zaharat. Mai pot fi folosite în diaree, gastrite, ulcer gastric şi ulcer duodenal.