Laurențiu Baciu, președintele LAPAR, prezent la Târgul pentru fermieri AGRALIM 2017, a vorbit despre utilizarea corectă a fondurilor europene

Prezent la Târgul pentru fermieri AGRALIM 2017 şi ulterior la Forumul Agricol pe tema „Rolul regiunii Nord-Est în dinamica agricolă a României”, președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România a subliniat importanța utilizării corecte a fondurilor europene, dar a atins şi subiecte care vizează producţia la hectar, sistemul de irigaţii şi potenţialul agricol al României. Târgul pentru fermieri AGRALIM 2017 s-a deschis joi 21 septembrie a.c. şi reprezintă cel mai mare eveniment agricol din regiunea de Nord-Est a ţării.

Pentru început, preşedintele LAPAR a declarat:

„Evoluția din agricultură din 2007 până în prezent ne oferă următoarele statistici: dacă acum 10 ani vorbeam de o medie de 2400 kg/ha la grâu, acum vorbim de o medie de 4.800 kg/ha. Dacă la porumb, acum 10 ani vorbeam de o medie de 3.000/4.000 kg/ha, la cum arată porumbul anul acesta, vorbim de o medie de 6.000/7.000 kg/ha.

Toate acestea ne oferă indicii clare ale faptului că încep să se vadă investițiile în agricultură și, totodată, se vede absorbția fondurilor europene. Deși putem afirma că nu întotdeuna fondurile europene au fost direcționate în zonele cu probleme și utilizate eficient, ele au adus plus valoare în unele zone. La momentul actual putem spune că ne bucurăm de exploatații agricole în România care depășesc cu mult tehnologiile și tehnica aplicată în alte țări. Acest exemplu ne îndreptățește să credem că se poate și putem să ne permitem o anumită doză de optimism. Dacă am face o evaluare a legiilor și normelor ce au vizat o mai bună dezvoltare și desfășurare a activităților agricole, am putea spune că adesea acestea mai mult au încurcat.

Este foarte adevărat că în ultima vreme România a început să fie un candidat serios pe piața europeană. În repetate rânduri mi s-a spus că românii încep să fie competitori serioși, și că exportăm cea mai mare cantitate de porumb din Europa. Potențialul pe care îl are România ne permite să dublăm cantitatea de produse agricole de la 25 de miliarde de tone la 50-55 de miliarde de tone producție agricolă.”

Un alt subiect abordat de Laurenţiu Baciu a fost este cel legat de sistemul de irigații, unde necesarul de fonduri pentru reabilitare este de 50 de miliarde de euro.

„Oamenii sunt induși în eroare de 7 ani de zile în ceea ce priveşte irigaţiile. Soluția pentru redresarea sistemului este la noi, pentru că avem posibilitatea de a controla un lucru foarte important, avem muncitori și specialiști în agricultură, cu mult potențial. În acest moment este important să existe curaj și implicare din partea noastră”, a precizat liderul LAPAR.

„În ceea ce privește agricultura românească, potențialul și contribuția ei la PIB-ul României se pot dubla în câțiva ani. În fiecare an avem culturi mai frumoase, terenuri mai bine organizate, dotări mai bune. Este adevărat că nu avem un număr mare de cai pe suprafață, dar nici nu suntem codași. De exemplu, în Austria, există un tractor la 5 hectare, pe când, în România avem un tractor la 53 de hectare.

Exploatațiile mici ne trag în jos, deoarece fiecare guvern de până acum a alocat fonduri pentru dezvoltare. Aceste exploatații au refuzat să aducă plus valoare în agricultură, păstrând o producție de 3.000 de kg porumb, chiar dacă subvențiile permiteau extinderea. În prezent, 30% din suprafața României se regăsește la exploatațiile agricole care au între 1 şi 5 hectare. Dacă ne raportăm la 1,3 – 1,9 miliarde la subvenții, luând 30%, 700-800 de milioane de euro sunt folosiți greșit, pentru că nu aduc plus valoare, sunt bani dați pentru auto-consum. În conluzie, pentru un business sănătos trebuie să investești acolo unde poți aduce plus valoare”, a mai adăugat Laurenţiu Baciu în deschiderea Târgului pentru fermieri AGRALIM 2017.