Ministrul Petre Daea a vorbit despre neajunsurile din agricultură

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a declarat într-o intervenţie audio, că se caută soluții pentru reducerea alimentelor din exporturi și creșterea utilizării produselor românești. Acesta a menționat că se fac eforturi în fiecare zi pentru realizarea acestui demers. O altă problemă aflată în atenția ministrului este cea a programelor pentru dezvoltarea domeniilor unde există deficiențe de produse pe piaţa externă.

Întrebat în legătură cu natura problemelor ce trebuie rezolvate, Petre Daea a adus în discuție sistemul de irigații.

Sistemul de irigații se află în atenția noastră, îl urmărim și îl stimulăm, prin sumele acordate de către guvern prin bugetul de stat, iar, pentru anul viitor, avem sumele asigurate în aşa fel încât să fie executate lucrările programate. Pentru ca acesta să funcționeze este nevoie de supraveghere directă, prin ceea ce facem în mod direct la minister, dar şi în teritoriu, la direcţiile agricole. Fermierii trebuie să fie încurajați să intre în acest cuplaj de interes major pentru întreaga ţară. Fermierii sunt primii care doresc să aibă apă la culturi, pentru că ei sunt cei care cheltuiesc şi îşi văd risipită munca, în condiţiile în care ploaia nu vine şi temeperaturile, depășesc  pragul confortabil pentru plante. Al doilea obiectiv important pentru noi în spaţiul acesta investiţional este extinderea sistemului antigrindină, deci de combatere a grindinii. Sistemul este necesar în condițiile în care din ce în ce mai des apar fenomene extreme care prind areale mari şi sunt extrem de dure, extrem de pronunţate, şi pot distruge în câteva minute sau chiar secunde o recoltă la care ai lucrat un an de zile’’.