Noul vechi ministru

În data de 29 ianuarie a.c., a avut loc în Parlamentul României audierea celui de-al treilea cabinet de miniștri propus de către actualul partid aflat la guvernare. În ceea ce privește Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale nu există surprize. Petre Daea își continuă mandatul. Controversatul guvern și programul de guvernare produc discuții în contradictoriu atât din partea opoziției, cât și în interiorul coaliției. Kelemen Hunor, liderul UDMR a avut o reacție critică față de noul program de guvernare: „Cine a citit programul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată de parcă ar fi fost scris în Ministerul Agriculturii, între două beri.’’

În răspunsul său Petre Daea a menționat: „În 1968 m-am îmbătat. Dacă mă gândesc… şi acum mi-e rău…”

Componența noului cabinet numără 28 de membri dintre care 4 vor fi și vice premieri. Votul de învestire pentru Guvern şi noul program de guvernare va fi unul secret, exprimat cu bile. Sunt necesare 233 de voturi favorabile, dar nu există temeri în condițiile în care PSD şi ALDE au 243 de senatori.

La capitolul Politici Agricole și de Dezvoltare Rurală cele 14 măsuri enunțate în programul de guvernare sunt:

 

  1. Acordarea în timp util a subvențiilor pentru agricultură
  2. Refacerea și extinderea sistemului de irigații. Apă gratuită până la stația de punere sub presiune
  3. Dezvoltarea sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor
  4. Program de stimulare a producției vegetale, zootehnice și a acvaculturii prin înființarea unui credit de dezvoltare a afacerii cu garanții de stat
  5. Program de susținere pentru produse deficitare
  6. Creșterea absorbției fondurilor europene
  7. Sprijin pentru angajarea tinerilor în agricultură, acvacultură și industria alimentară
  8. Realizarea unui program de pregătire de scurtă durată pentru lucrătorii din agricultură în parteneriat public-privat
  9. Program de înființare a centrelor de colectare și procesare pentru legume/fructe și pentru unele produse de origine animală
  10. Program de încurajare a activităților din zona montană
  11. Program național de cercetare-dezvoltare
  12. Program de încurajare a agriculturii ecologice și a produselor tradiționale
  13. Reforma instituțională a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a instituțiilor din subordine
  14. Facilități pentru fermierii români

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*