Plăţile în avans au depășit 900 de milioane de euro

Potrivit datelor centralizate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură până la data de 10 noiembrie 2017, avansul din subvenţia pe suprafaţă a ajuns până în prezent la peste 735.000 de fermieri, reprezentând 88,8% din numărul celor eligibili la plată în campania 2017, iar suma totală autorizată a depăşit 902 milioane de euro.

Plata avansului pe suprafaţă a demarat în data de 16 octombrie 2017 şi se va acorda până la 30 noiembrie, urmând ca plata regulară să înceapă la 1 decembrie.

În acest an, fermierii români au solicitat subvenţii europene pentru o suprafaţă de 9,541 milioane de hectare, în creştere cu 214.525 hectare faţă de anul trecut, în timp ce numărul cererilor de plată s-a diminuat cu aproape 17.000. Potrivit APIA, în 2017 au fost depuse 885.864 de cereri de plată, numărul cererilor neeligibile fiind de 11.207.

În conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare, plăţile în avans se acordă în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2017.