Pluguşorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu adânci rădăcini în spiritualitatea românească, având ca subiect munca depusă pentru obținerea pâinii. Plugul, ornat cu hârtie colorată, panglici, șervete, flori, pe care se punea, eventual, și un brad, era o prezență nelipsită în cadrul acestei colinde. Acum este, mai mult, o prezența simbolică, în cadrul urăturilor care li se adresează oficialităților.
Pluguşorul se recită din casă-n casă în Ajunul Anului nou, seara sau până în dimineața Anului Nou. În prezent colindul este practicat de copii sau adolescent, dar pe vremurile bunicilor numai bărbații în puterea vârstei veneau cu Pluguşorul. Izolat, în județele Botoșani și Galați este consemnată și prezența femeilor în ceata de colindători. Recitarea textului este însoțită de sunetul clopoțeilor, al buhaiului și de pocnetul bicelor.
În scenariile mai complexe ale obiceiului apar și instrumente muzicale: fluier, cimpoi, tobă, cobză sau vioară, dar și pocnitori care amplifică atmosferă zgomotoasă în care se desfășoară obiceiul. În prezent, cu pluguşorul pe la case, în sate şi la oraşe vin cete mici. În unele locuri unde tradiţiile şi obiceiurile se păstrează din moşi strămoşi se mai practica Plugul cel mare, un plug tras de boi sau purtat de flăcăi. Dar în Moldova, Bucovina, Muntenia şi Nordul Dobrogei acesta a fost înlocuit de buhai. Ca o continuare a Pluguşorului, în dimineaţa Anului Nou, copiii umblă cu semănatul, aruncând seminţe de grâu, porumb sau orez prin case şi peste oameni şi rostind o urare scurtă: „Sănătate, Anul Nou!”, primind în schimb bani, fructe, nuci, colaci. În ultimii ani, însă s-a împământenit varianta Sorcova, tot ca o continuare a Pluguşorului: „Să trăiţi/ Să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / În mijlocul verii, / ca toamna cea bogată / De toate-ndestulată!„.