Principalele buruieni care afectează culturile de câmp

Buruienile compromit culturile agricole într-un grad mult mai ridicat decât reușesc să o facă insectele dăunătoare, după cum avertizează specialiștii. Acestea concurează cu plantele de cultură pentru apă, lumină, căldură și substanțe nutritive, afectând nivelul producției și calitatea recoltei. Din acest motiv, utilizarea unor măsuri complexe de combatere a acestor plante este esențială.

Tipuri de buruieni

Buruienile se înmulțesc prin semințe și pe cale vegetativă. O primă clasificare a acestora le împarte în plante erbacee parazitare (lupoaia), plante erbacee perene (pălămida, volbura, pirul, costreiul) și plante erbacee anuale și bienale – cele mai numeroase (șopârlița, muștarul sălbatic, turița, mohorul, știrul, loboda).

Clasificarea poate fi însă realizată și în funcție de tipul embrionului – cu unul sau două cotiledoane. Cotiledonul reprezintă prima formațiune foliară a embrionului plantelor cu semințe, asemănătoare frunzelor, care servește la hrănirea plantei imediat după încolțire.

  • Buruieni monocotiledonate: pirul târâtor, coada vulpii, iarba vântului, meișorul, iarba bărboasă, mohorul, mohorul verde, costreiul etc.
  • Buruieni dicotiledonate: teișorul, știrul sălbatic, ambrozia, loboda, traista ciobanului, romanița de câmp, turița, susaiul, muștarul sălbatic, sugelul, busuiocul sălbatic, mușețelul, urzica moartă, urda vacii, pălămida, spanacul sălbatic, volbura, fumărița, lingurica etc.

Mult mai numeroase decât buruienile monocotiledonate, dicotiledonatele trebuie combătute încă din toamnă. În situația în care acest lucru nu se întâmplă, ele iernează în stadiul de rozetă și avansează în vegetație până în primăvară, când devin extrem de greu de eliminat.

Pagubele produse de buruieni

Majoritatea buruienilor demonstrează o adaptare mai bună la condițiile de climă și sol, comparativ cu plantele cultivate. Rădăcinile acestora se dezvoltă într-un ritm mult mai rapid, pătrund mai adânc și au o capacitate mare de absorbție a substanțelor nutritive – azot, fosfor, potasiu. Inclusiv apa și elementele nutritive prezente în îngrășăminte sunt folosite în proporție mult mai mare.

Unele dintre cele mai bine adaptate și mai păgubitoare plante sălbatice sunt pălămida, muștarul sălbatic și pirul târâtor, care, odată crescute, împiedică dezvoltarea plantelor cultivate.

Buruienile parazite sunt cele care au capacitatea să distrugă în întregime recoltele, împiedicând dezvoltarea normală a acestora în primele faze de vegetație, când soluțiile de combatere sunt limitate. De exemplu, o buruiană ca lupoaia poate distruge complet culturile de floarea-soarelui, dar poate afecta și cânepa, tutunul și pelinul, în timp ce cuscuta are capacitatea să elimine complet lucerna și trifoiul.

Modul în care buruienile afectează culturile nu se rezumă însă la acțiunea lor directă, ci și la atragerea altor efecte negative. Un exemplu îl reprezintă faptul că aceste plante facilitează transmiterea bolilor și dăunătorilor de la un lan la altul, sau de la un sezon la altul, așa încât plante din aceeași familie botanică, dar provenind din plantații diferite, ajung să prezinte aceleași boli: pirul și cerealele sunt afectate de aceeași rugină, plante ca ovăzul cultivat și cel sălbatic sunt atinse de același tăciune etc.

Buruienile atrag cu ușurință insectele dăunătoare – de exemplu, în cazul culturilor de porumb, unde se constată o intensificare a atacurilor și unde utilizarea insecticidelor devine extrem de importantă.

Alte pagube aduse de proliferarea buruienilor sunt: deprecierea condițiilor de viață pentru plantele de cultură, înrăutățirea regimului termic al solului, reducerea efectelor îngrășămintelor, creșterea pericolului de mucegăire a recoltei, îngreunarea și întârzierea activităților agricole și în final pierderi de producție semnificative.